CUPRINS
I. PIESE SCRISE:
Capitolul I - Conditii naturale ale zonei de amenajare 3
1.1. Amplasarea terenului 3
1.2. Conditii pedologice 4
1.3. Conditii climatice 4
1.4. Conditii hidrologice 11
1.5. Vegetatia existenta 11
Capitolul II - Conditii social-economice 14
Capitolul III - Memoriu justiftcativ 15
3.1. Prezentarea si justificarea solutiei generale de
amenajare 15
3.2. Principiile de compozitiei folosite la proiectare 16
3.3. Circulatia si functionalitatea ei 17
3.4. Vegetatia propusa 18
3.5. Apele si amenajarea lor 24
3.6. Analiza dotarilor utilitare si estetice 24
Capitolul IV - Calcule tehnico-economice 26
Bibliografle 35
II. PIESE DESENATE:
1. Plan de situatie
2. Plan general de amenajare
3. Plan de plantare
4. Plan general de amenajare colorat
5. Sectiuni
6. Detalii de plantare
7. Perspective
8. Detalii de mobilier
9. Axonometrie
2.1. PREZENTAREA SI JUSTIFICAREA SOLUTIEI GENERALE DE AMENAJARE
La proiectarea spatiilor verzi se tine seama de anumite principii si legi si anume de principiul armoniei si proporţiei, acestea constituind, de fapt, principiile care stau la baza proiectării estetice a unitatii de spatii verzi.
In proiectarea spatiilor verzi s-a urmărit printre altele redarea, intr-o măsura cat mai mare, a specificului local cum de altfel se poate vedea si in planul general.
Principiile care stau la baza proiectării sunt:
-principiul funcţionalităţii sau al proiectării organice a suprafeţelor si a formelor planului. La efectuarea amenajării spaţiului verde am ţinut seama de teren, de clădirile existente, de căile de acces si de speciile existente.
-principiul compatibilităţii funcţiei cu ambientul presupune alegerea acelor folosinţe ale spatiilor verzi care sa se integreze in mediul înconjurător, aceasta realizându-se astfel incat peisajul modificat obţinut sa fie plăcut si funcţional. Nu s-a păstrat vegetaţia existenta, dar s-a realizat o amenajare specifica stilului mixt. Trasarea aleilor la stilul mixt presupune o buna îmbinare a formelor geometrice cu cele libere, sinuoase. In general, in afara desfasurarii pe mai multe axe a traseelor geometrice, cele mai multe alei perimetrale, secundare si de legătura sunt proiectate geometric. Trasarea geometrica presupune o lărgire mai mare a aleilor, uneori mai multe alei paralele si închiderea lor la capete cu elemente care au o ornamentaţie bogata. Aleile trasate geometric sunt mai înguste, mai variate ca traseu. Metodele compoziţionale folosite sunt: echivalenta sau echilibrul si consecventa.
I. PIESE SCRISE:
Capitolul I - Conditii naturale ale zonei de amenajare 3
1.1. Amplasarea terenului 3
1.2. Conditii pedologice 4
1.3. Conditii climatice 4
1.4. Conditii hidrologice 11
1.5. Vegetatia existenta 11
Capitolul II - Conditii social-economice 14
Capitolul III - Memoriu justiftcativ 15
3.1. Prezentarea si justificarea solutiei generale de
amenajare 15
3.2. Principiile de compozitiei folosite la proiectare 16
3.3. Circulatia si functionalitatea ei 17
3.4. Vegetatia propusa 18
3.5. Apele si amenajarea lor 24
3.6. Analiza dotarilor utilitare si estetice 24
Capitolul IV - Calcule tehnico-economice 26
Bibliografle 35
II. PIESE DESENATE:
1. Plan de situatie
2. Plan general de amenajare
3. Plan de plantare
4. Plan general de amenajare colorat
5. Sectiuni
6. Detalii de plantare
7. Perspective
8. Detalii de mobilier
9. Axonometrie
2.1. PREZENTAREA SI JUSTIFICAREA SOLUTIEI GENERALE DE AMENAJARE
La proiectarea spatiilor verzi se tine seama de anumite principii si legi si anume de principiul armoniei si proporţiei, acestea constituind, de fapt, principiile care stau la baza proiectării estetice a unitatii de spatii verzi.
In proiectarea spatiilor verzi s-a urmărit printre altele redarea, intr-o măsura cat mai mare, a specificului local cum de altfel se poate vedea si in planul general.
Principiile care stau la baza proiectării sunt:
-principiul funcţionalităţii sau al proiectării organice a suprafeţelor si a formelor planului. La efectuarea amenajării spaţiului verde am ţinut seama de teren, de clădirile existente, de căile de acces si de speciile existente.
-principiul compatibilităţii funcţiei cu ambientul presupune alegerea acelor folosinţe ale spatiilor verzi care sa se integreze in mediul înconjurător, aceasta realizându-se astfel incat peisajul modificat obţinut sa fie plăcut si funcţional. Nu s-a păstrat vegetaţia existenta, dar s-a realizat o amenajare specifica stilului mixt. Trasarea aleilor la stilul mixt presupune o buna îmbinare a formelor geometrice cu cele libere, sinuoase. In general, in afara desfasurarii pe mai multe axe a traseelor geometrice, cele mai multe alei perimetrale, secundare si de legătura sunt proiectate geometric. Trasarea geometrica presupune o lărgire mai mare a aleilor, uneori mai multe alei paralele si închiderea lor la capete cu elemente care au o ornamentaţie bogata. Aleile trasate geometric sunt mai înguste, mai variate ca traseu. Metodele compoziţionale folosite sunt: echivalenta sau echilibrul si consecventa.
2.2. CONDITIILE NATURALE ALE ZONEI 2.2.1. DATE GEOGRAFICE
Structura geologica
Data fiind vârsta neozoica a Depresiunii Panonice, in structura de ansamblu a ariei care corespunde sectorului sudic al acesteia, ca de altfel a întregii depresiuni, se deosebesc doua etaje structurale: unul de fundament, alcătuit din depozite sedimentare pre terţiare, şisturi cristaline si altul alcătuit din depozite terţiare, care reprezintă umplutura depresiunii.
Fundamental Depresiunii Panonice este alcătuit din şisturi cristaline si masive eruptive, ale căror metemorfism, tectonica si punere in loc s-au realizat in timpul cautarilor prealpine.
Subasmentul cristalin al acestei depresiuni este compartimentat in blocuri denivelate, după isteme de falii cere se întretaie aproape perpendicular. Pe aceste falii si-au făcut apariţia intruziunile eruptive. In zona Timişoarei şisturile cristaline au fost interceptate la adâncimi de peste 1742 m.
Formaţiunile depresiunii:
Depresiunea Panonica s-a individualizat in doua etape: prima, in paleogen, ca o consecinţa a diatrofismului laramic, când s-a realizat separarea ariei depresionare de zonele emerse ce se profilau ca structogene si a doua, începând din tortonian, când întregul teritoriu devine zona submersa si evoluează ca arie de acumulare. Depozitele paleogene se suprapun fundamentului neregenerat. Este insa îndoielnica prezenta paleogenului in forajele din sectorul sudic al Depresiunii Panonice.
Umplutura propriu-zisa a depresiunii o formează neogenul si corespunde celei de a doua etape de evoluţie. Forajele au stabilit existenta in zona Timişoarei a tortonianului sarmatianului si pliocenului in facies panonic.
Tortonianul este constituit din argile marne gresii dure, nisipuri, pietrişuri. Formaţiunile de vârsta sarmatoiana sunt alcătuite din marne, conglomerate, argile, nisipuri. Depozitele pliocene au o larga extindere in zona Timişoarei.
Depresiunea Panonica; in alcătuirea pliocenului, intra in succesiunea de nisipuri argiloase marne si argile, cărora li se subordonează pietrişurile si gresiile. Grosimea panonianului variază intre 800 si 1600 m.
Cuatenarul acoperă in întregime formaţiunile neogene. Straturile cuaternare sunt reprezentate prin plaistocenul mediu si superior si halogenul inferior si superior.
Pleistocenul mediu este constituit dintr-un complex nisipo-argilos, a cărui grosime depaseste 60 m3; pleistocenului mediu ii aparţin si depozitele terasei vechi.
Pleistocenul superior este reprezentat prin depozitele terasei înalte, ale celei superioare, ale terasei inferioare si prin depozitele loessoide. Depozitele terasei înalte au in alcătuire pietrişuri, bolovănişuri si nisipuri in a căror alcătuire petrografica intra cuarţite, gnaise, micasisturi,granodiorite, calcare, gresii; grosimea lor variază intre 4-6m.
Depozitele terasei superioare, cu grosimi de 5-7 m, cuprind pietrişuri si nisipuri. Argila roşie, care aparţine pleistocenului superior, are o larga răspândire; in masa de argila roşie sunt diseminate si elemente mai grosiere. Depozitele loessoide sunt reprezentante prin prafuri nisipoase, nisipuri prăfoase, prafuri argiloase gălbui-cenuşii cu concreţiuni calcaroase.
Holocenului inferior ii aparţin depozitele terasei joase, constituite din pietrişuri, bolovănişuri si nisipuri cu grosimi de 5-8 cm., iar holocenului superior ii aparţin aluviunile recente ale luncilor.
Din punct de vedere teoretic, Timişoara se afla pe o linie de falie orientata est-vest. Aceasta falie este marcata in partea de nord, in prezenta vulcanului stins de la Sanovita-Ludabara, in partea centrala de apele subterane mineralizate din arealul Buzias- Ivanda.
Excesul de apa se resimte si astăzi, deşi s-au efectuat ample lucrări de canalizare si drenare. Pânza freatica fiind situata la mica adâncime, după ploi si după topirea zăpezilor apa stagnează la suprafaţa terenului.
Mişcările seismice. Banatul este o regiune cu numeroase focare seismice proprii, grupate in doua regiuni: sud-estul Banatului si împrejurimile oraşului Timişoara.
In nord-vestul Timişoarei se găseşte linia seismica Periam- Varias-Vinga, iar in sud-est linia seismica Rudna -Parta-Sag. Un focar seismic secundar se afla sub vatra oraşului Timişoara.
Cutremurele banatice sunt in majoritatea cazurilor, locale. Ele se caracterizează prin mica adâncime (5-15km.), zona redusa de influenta in jurul epicentrului, miscari verticale si orizontale de tip impuls cu durata scurta si perioade lungi de revenire in aceeaşi zona.
Relieful
Predomina relieful de câmpie, care acoperă trei sferturi din suprafaţa totala a judeţului, reprezentat fiind de câmpia de vest. In partea de est se desfasoara Dealurile si podişul Lipovei, iar in vest se afla ultimele prelungiri ale Munţilor Poiana Rusca (Vf. Padesu 1374m).
Luncile râurilor sunt largi, cu albii meandrate parasite, in trecut cu multe mlaştini.
Deşi câmpia este neteda, se observa totuşi unele diferenţe in aspectul reliefului din vatra oraşului si din împrejurimi. Relieful lina slab de la est către vest. Microrelieful vetrei oraşului este dat de numeroasele denivelări pozitive si negative, unele naturale si altele de origine antropica. Denivelările naturale negative sunt reprezentate de braţele parasite ale Begheiului, iar cele pozitive de grindurile aluvionare create de acest râu.
Frecvente sunt depresiunile antropice rezultate in urma extragerii argilei pentru fabricarea cărămizilor. Întâlnim astfel de depresiuni la periferia oraşului. Unele micro forme depresionare sunt insa, forme de tasare naturala, adâncite ulterior prin intervenţia omului.
Clima
Predomina un climat temperat de tranziţie, cu o medie anuala a temperaturilor ce depaseste 11 grade Celsius in câmpie si 10 grade Celsius in Dealurile Lipovei.
Precipitaţiile medii anuale cresc de la vest spre est, înregistrând valori intre 500 §i 700 mm.
Rezervaţiile naturale din zona sunt: Movila Sisitak, Pădurea Cenad, Locul fusilier Radmanesti, Mlaştinile Stachinez, Insula mare Cenad, Mlaştinile Murai, Saraturile Dinias, Pajiştea cu narcise Batesti, Lacul Surduc, Beba Veche, Pădurea Bistra, Arboretumul Bazos, Insula Igris.
2.2.2. CIRCULATIA ATMOSFEREI
Oraşul Timişoara se afla la interferenta maselor de aer maritim, de origine vestica, cu cele continentale de origine estica, la care se adaugă invazia unor mase de aer cald ce traversează Marea Mediterana si a unor mase de aer rece, polar, Influenta acestor mase de aer imprima climei din zona un grad moderat de continentalism.
Circulaţia vestica persista atât in perioada calda cat si in cea rece a anului. Situaţiile de circulaţie vestica determina ierni blânde, cu precipitaţii lichide; vara, acest tip de circulaţie determina scăderea temperaturii aerului, precipitaţii relativ bogate si un grad accentuat de instabilitate a vremii.
Circulaţia polara determina scăderi de temperatura, nebulozitate accentuata si precipitaţii sub forma de averse. Iarna, ninsorile abundente sunt însoţite si intensificate de vânt.
Circulaţia tropicala, când se produce dinspre sud-vest aduce o cantitate însemnata de vapori de apa. Iarna aerul cald din nordul Africii, transportat peste Marea Mediterana, determina ierni blânde si cantitati însemnate de precipitaţii. Vara aerul maritim tropical generează o vreme instabila, cu averse si descărcări electrice. Vara, când advecţia aerului tropical se face dinspre sud-est, vremea este călduroasa si foarte secetoasa.
Subasmentul cristalin al acestei depresiuni este compartimentat in blocuri denivelate, după isteme de falii cere se întretaie aproape perpendicular. Pe aceste falii si-au făcut apariţia intruziunile eruptive. In zona Timişoarei şisturile cristaline au fost interceptate la adâncimi de peste 1742 m.
Formaţiunile depresiunii:
Depresiunea Panonica s-a individualizat in doua etape: prima, in paleogen, ca o consecinţa a diatrofismului laramic, când s-a realizat separarea ariei depresionare de zonele emerse ce se profilau ca structogene si a doua, începând din tortonian, când întregul teritoriu devine zona submersa si evoluează ca arie de acumulare. Depozitele paleogene se suprapun fundamentului neregenerat. Este insa îndoielnica prezenta paleogenului in forajele din sectorul sudic al Depresiunii Panonice.
Umplutura propriu-zisa a depresiunii o formează neogenul si corespunde celei de a doua etape de evoluţie. Forajele au stabilit existenta in zona Timişoarei a tortonianului sarmatianului si pliocenului in facies panonic.
Tortonianul este constituit din argile marne gresii dure, nisipuri, pietrişuri. Formaţiunile de vârsta sarmatoiana sunt alcătuite din marne, conglomerate, argile, nisipuri. Depozitele pliocene au o larga extindere in zona Timişoarei.
Depresiunea Panonica; in alcătuirea pliocenului, intra in succesiunea de nisipuri argiloase marne si argile, cărora li se subordonează pietrişurile si gresiile. Grosimea panonianului variază intre 800 si 1600 m.
Cuatenarul acoperă in întregime formaţiunile neogene. Straturile cuaternare sunt reprezentate prin plaistocenul mediu si superior si halogenul inferior si superior.
Pleistocenul mediu este constituit dintr-un complex nisipo-argilos, a cărui grosime depaseste 60 m3; pleistocenului mediu ii aparţin si depozitele terasei vechi.
Pleistocenul superior este reprezentat prin depozitele terasei înalte, ale celei superioare, ale terasei inferioare si prin depozitele loessoide. Depozitele terasei înalte au in alcătuire pietrişuri, bolovănişuri si nisipuri in a căror alcătuire petrografica intra cuarţite, gnaise, micasisturi,granodiorite, calcare, gresii; grosimea lor variază intre 4-6m.
Depozitele terasei superioare, cu grosimi de 5-7 m, cuprind pietrişuri si nisipuri. Argila roşie, care aparţine pleistocenului superior, are o larga răspândire; in masa de argila roşie sunt diseminate si elemente mai grosiere. Depozitele loessoide sunt reprezentante prin prafuri nisipoase, nisipuri prăfoase, prafuri argiloase gălbui-cenuşii cu concreţiuni calcaroase.
Holocenului inferior ii aparţin depozitele terasei joase, constituite din pietrişuri, bolovănişuri si nisipuri cu grosimi de 5-8 cm., iar holocenului superior ii aparţin aluviunile recente ale luncilor.
Din punct de vedere teoretic, Timişoara se afla pe o linie de falie orientata est-vest. Aceasta falie este marcata in partea de nord, in prezenta vulcanului stins de la Sanovita-Ludabara, in partea centrala de apele subterane mineralizate din arealul Buzias- Ivanda.
Excesul de apa se resimte si astăzi, deşi s-au efectuat ample lucrări de canalizare si drenare. Pânza freatica fiind situata la mica adâncime, după ploi si după topirea zăpezilor apa stagnează la suprafaţa terenului.
Mişcările seismice. Banatul este o regiune cu numeroase focare seismice proprii, grupate in doua regiuni: sud-estul Banatului si împrejurimile oraşului Timişoara.
In nord-vestul Timişoarei se găseşte linia seismica Periam- Varias-Vinga, iar in sud-est linia seismica Rudna -Parta-Sag. Un focar seismic secundar se afla sub vatra oraşului Timişoara.
Cutremurele banatice sunt in majoritatea cazurilor, locale. Ele se caracterizează prin mica adâncime (5-15km.), zona redusa de influenta in jurul epicentrului, miscari verticale si orizontale de tip impuls cu durata scurta si perioade lungi de revenire in aceeaşi zona.
Relieful
Predomina relieful de câmpie, care acoperă trei sferturi din suprafaţa totala a judeţului, reprezentat fiind de câmpia de vest. In partea de est se desfasoara Dealurile si podişul Lipovei, iar in vest se afla ultimele prelungiri ale Munţilor Poiana Rusca (Vf. Padesu 1374m).
Luncile râurilor sunt largi, cu albii meandrate parasite, in trecut cu multe mlaştini.
Deşi câmpia este neteda, se observa totuşi unele diferenţe in aspectul reliefului din vatra oraşului si din împrejurimi. Relieful lina slab de la est către vest. Microrelieful vetrei oraşului este dat de numeroasele denivelări pozitive si negative, unele naturale si altele de origine antropica. Denivelările naturale negative sunt reprezentate de braţele parasite ale Begheiului, iar cele pozitive de grindurile aluvionare create de acest râu.
Frecvente sunt depresiunile antropice rezultate in urma extragerii argilei pentru fabricarea cărămizilor. Întâlnim astfel de depresiuni la periferia oraşului. Unele micro forme depresionare sunt insa, forme de tasare naturala, adâncite ulterior prin intervenţia omului.
Clima
Predomina un climat temperat de tranziţie, cu o medie anuala a temperaturilor ce depaseste 11 grade Celsius in câmpie si 10 grade Celsius in Dealurile Lipovei.
Precipitaţiile medii anuale cresc de la vest spre est, înregistrând valori intre 500 §i 700 mm.
Rezervaţiile naturale din zona sunt: Movila Sisitak, Pădurea Cenad, Locul fusilier Radmanesti, Mlaştinile Stachinez, Insula mare Cenad, Mlaştinile Murai, Saraturile Dinias, Pajiştea cu narcise Batesti, Lacul Surduc, Beba Veche, Pădurea Bistra, Arboretumul Bazos, Insula Igris.
2.2.2. CIRCULATIA ATMOSFEREI
Oraşul Timişoara se afla la interferenta maselor de aer maritim, de origine vestica, cu cele continentale de origine estica, la care se adaugă invazia unor mase de aer cald ce traversează Marea Mediterana si a unor mase de aer rece, polar, Influenta acestor mase de aer imprima climei din zona un grad moderat de continentalism.
Circulaţia vestica persista atât in perioada calda cat si in cea rece a anului. Situaţiile de circulaţie vestica determina ierni blânde, cu precipitaţii lichide; vara, acest tip de circulaţie determina scăderea temperaturii aerului, precipitaţii relativ bogate si un grad accentuat de instabilitate a vremii.
Circulaţia polara determina scăderi de temperatura, nebulozitate accentuata si precipitaţii sub forma de averse. Iarna, ninsorile abundente sunt însoţite si intensificate de vânt.
Circulaţia tropicala, când se produce dinspre sud-vest aduce o cantitate însemnata de vapori de apa. Iarna aerul cald din nordul Africii, transportat peste Marea Mediterana, determina ierni blânde si cantitati însemnate de precipitaţii. Vara aerul maritim tropical generează o vreme instabila, cu averse si descărcări electrice. Vara, când advecţia aerului tropical se face dinspre sud-est, vremea este călduroasa si foarte secetoasa.
2.2.3. TEMPERATURA AERULUI
Temperatura medie multianuala a aerului la Timişoara este de 10,6° C. De-a lungul anilor, temperatura medie anuala a aerului a prezentat variaţii neperiodice in funcţie de frecventa si intensitatea maselor de aer.
Temperaturile medii lunare prezintă un mare ascendent in primele şapte luni ale anului (tabel), înregistrând maxima in luna iulie (2I,l °C), când si radiaţia solara este cea mai puternica; din luna August minima fiind atinsa , in luna ianuarie (-1,6°C). Pentru perioadele analizate, cea mai ridicata valoare medie lunara înregistrata a fost de 25,1°C, in iulie 1936 iar cea mai coborâta de -9,1 °C in ianuarie 1942.
Amplitudinea medie termica multianuala este de 22,7 °C, valoare ce arata un grad moderat de continentalism.
Temperaturi medii lunare si multianuale (1880-1886; 1898-1918; 1922-2000)
1 2 3 4 5 6 i 7 I 8 9 10 1 1 12
-1.6 U 5,8 11.2 16,3 | 19.4 21,1 ! 20.4 16.5 11,0 5,6 0,3
Cele mai ridicate amplitudini medii anuale s-au înregistrat in anii 1942 ; 1963; si 1964. Amplitudinea medie anuala cea mai scăzuta s-a înregistrat in anul 1948 (15,9°) .
Temperaturi extreme
Cunoaşterea temperaturilor extreme este necesara pentru adoptarea unor masuri de protecţie in diferite sectoare de activitate.
Temperatura maxima absoluta s-a înregistrat la 16 august 1962 si a fost de 40,0 °C.
Minima absoluta a fost de -35,3CC si s-a produs la 12 ianuarie 1963. Amplitudinea termica absoluta este de 75,3 grade Celsius.
Frecventa zilelor cu diferite temperaturi caracteristice constituie, de asemeni un element de analiza a structurii regimului termic care reprezintă interes pentru numeroase domenii practice.
Numărul mediu al zilelor de îngheţ este de 91. In mod obişnuit, primul îngheţ se produce la starsitul lunii Octombrie iar ultimul la jumătatea lunii Aprilie. Luna cu cel mai mare număr mediu de zile cu îngheţ este ianuarie (25 zile ).
Numărul zilelor de iarna este relativ restrâns datorita influentei aerului maritim cald si umed. Cele mai multe zile de iarna se înregistrează in luna ianuarie (In medie 10,5 zile.).
Numărul mediu al zilelor de vara este de aproximativ 100, fiind caracteristice pentru intervalul Aprilie - Octombrie.
Numărul mediu al zilelor tropicale in Timişoara este de 40; aceste zile sunt caracteristice lunilor iulie si August, când durata de strălucire a soarelui este maxima.
Umezeala relativa.
Timişoara are o valoare medie multianuala de 78%. Iarna, din cauza advecţiei aerului cald si umed de origine oceanica, valorile umezelii relative sunt ridicate, depăşind 85% .In intervalul Aprilie-august umezeala relativa se menţine la valori scăzute (70-72%).
Umezeala relativa medie lunara si anuala (%) (1896-1915; 1926-2000)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Medie
87 85 77 71 72 72 70 72 75 79 85 89 78
Temperaturi extreme
Cunoaşterea temperaturilor extreme este necesara pentru adoptarea unor masuri de protecţie in diferite sectoare de activitate.
Temperatura maxima absoluta s-a înregistrat la 16 august 1962 si a fost de 40,0 °C.
Minima absoluta a fost de -35,3CC si s-a produs la 12 ianuarie 1963. Amplitudinea termica absoluta este de 75,3 grade Celsius.
Frecventa zilelor cu diferite temperaturi caracteristice constituie, de asemeni un element de analiza a structurii regimului termic care reprezintă interes pentru numeroase domenii practice.
Numărul mediu al zilelor de îngheţ este de 91. In mod obişnuit, primul îngheţ se produce la starsitul lunii Octombrie iar ultimul la jumătatea lunii Aprilie. Luna cu cel mai mare număr mediu de zile cu îngheţ este ianuarie (25 zile ).
Numărul zilelor de iarna este relativ restrâns datorita influentei aerului maritim cald si umed. Cele mai multe zile de iarna se înregistrează in luna ianuarie (In medie 10,5 zile.).
Numărul mediu al zilelor de vara este de aproximativ 100, fiind caracteristice pentru intervalul Aprilie - Octombrie.
Numărul mediu al zilelor tropicale in Timişoara este de 40; aceste zile sunt caracteristice lunilor iulie si August, când durata de strălucire a soarelui este maxima.
Umezeala relativa.
Timişoara are o valoare medie multianuala de 78%. Iarna, din cauza advecţiei aerului cald si umed de origine oceanica, valorile umezelii relative sunt ridicate, depăşind 85% .In intervalul Aprilie-august umezeala relativa se menţine la valori scăzute (70-72%).
Umezeala relativa medie lunara si anuala (%) (1896-1915; 1926-2000)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Medie
87 85 77 71 72 72 70 72 75 79 85 89 78
Nebulozitatea in Timişoara are valori ridicate datorita poziţiei geografice a oraşului cat si numeroaselor nuclee de condensare din atmosfera.
Valoarea medie multianuala a nebulozităţii este de 6,1, prezentând importante variaţii de la o luna la alta.
Nebulozitatea minima se înregistrează in luna august când se intensifica activitatea anticiclonica iar nebulozitatea maxima se produce in Decembrie, când este intensa activitatea ciclonica dinspre Marea Mediterana.
Durata medie multianuala de strălucire a Soarelui la Timişoara este de 2128 ore. In cursul unui an, cea mai mare durata de strălucire a Soarelui se înregistrează in lunile de vara, când zilele sunt mai lungi si nebulozitatea redusa. Cele mai reduse valori se înregistrează in anotimpul rece, când nebulozitatea are valori ridicate.
Durata de strălucire a Soarelui (ore si zecimi) (1951-2000)
I I 2 I 3 I 4 i 5 6 7 S I 9 10 111 1 12 Suma
75,8 i 83.7 i 156.9 j 184,8 : 240,2 263,8 297,4 276,4 ! 216 175,3 : 83.9 I 53,6 2128
In oraş durata de strălucire a Soarelui este puternic influenţata de activitatea industriala, care prin praful si fumul pe care le degaja. produce o ecranare locala a cerului.
Presiunea atmosferica are la Timişoara o medie multianuala de I005;4mb. In cursul anului, cele mai mari valori ale presiunii atmosferice se înregistrează in anotimpul rece, când temperaturile sunt scăzute iar cele mai coborâte valori in lunile de vara.
Amplitudinea medie multianuala a presiunii atmosferice este de 6,0mb
Precipitaţiile atmosferice au la Timişoara o valoare medie multianuala de 501,9 mm. Anii cu cele mai bogate precipitaţii au fost: 1915; 1954; 1974. Perioadele in care precipitaţiile au fost mai mulţi ani consecutivi peste media multianuala sunt: 1937-1941, 1954-1956, 1979-1982, 1996-1998. Cantitati anuale de precipitaţii cu valori peste media multianuala s-au înregistrat in 61 de ani (50,8%).
Cele mai reduse cantitati anuale de precipitaţii au fost in anii: 1984, 2000.
In cursul unui an, cele mai bogate precipitaţii cad in luna iunie, iar cele mai reduse in Februarie.
Precipitaţii atmosferice. Cantitati medii lunare si multianuale (mm)
(2003-2005)
\ 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 An ul
39,3 36,0 36,7 43,7 46.6 76,1 63 49.8 40,3 38,9 48.2 49.S 591,9
Bogate in precipitaţii sunt si lunile mai si iulie, datorita atât frecventei ridicate a fronturilor si maselor de aer din vest, cat si convecţiei termice intense. Din August precipitaţiile încep sa scadă, astfel incat in luna Octornbrie produc minimal secundar. In noiembrie si decembrie cantitatea de precipitaţii create din nou, datorita ciclonilor mediteraneeni care in aceste luni, au frecventa mare. Începând din ianuarie, cantităţile de precipitaţii încep sa scadă, in februarie înregistrându-se minimul principal. Din februarie precipitaţiile cresc progresiv pana in iunie când se înregistrează maximal principal.
Cantitatea maxima lunara de precipitaţii înregistrata a fost de 195,1 mm(iunie 1965); valorile minime au fost de 0,0mm si 0,2 mm. Anotimpul cel mai bogat in precipitaţii este vara, cele mai reduse cantitati de precipitaţii cad iarna si toamna.
Precipiţiile solide cad mai ales iarna, când temperatura aerului coboară sub 0°. Numărul mediu al zilelor cu ninsoare in Timişoara este de 20,8. Primele ninsori apar in noiembrie, dar nu sunt de durata. In luna ianuarie se înregistrează cel mai mare număr de zile cu precipitaţii solide.
Regimul eolian La Timişoara direcţia predominanta a vântului este cea nord-vestica, urmata de cea vestica. Numărul mare al cazurilor de calm este explicat de structura arealului constant. Cea mai scăzuta frecventa o au vanturile dinspre sud. care bat mai ales in lunile aprilie si mai.
Viteza medie a vântului este redusa, 2,2 m/s. Cele mai mici valori se înregistrează in lunile august si septembrie iar cele mai mari in lunile Martie si aprilie.
Cu toate ca vitezele medii lunare si anuale ale vântului sunt reduse, au fost si excepţii.
Ceata, fenomen meteorologic mai frecvent in nopţile senine, se produce mai des iarna, iar in timpul zilei, dimineaţa. Ceata in oraş, formează împreuna cu particule de praf, cenuşe, gaze toxice si smogul, un fenomen accidental de scurta durata.
Primăverile sunt relativ mai blânde decât in restul tarii. In lunile aprilie si mai pot sa apară scurte perioade de îngheţ.
Verile sunt lungi, călduroase si relativ umede. Adesea vara se prelungeşte pana la sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Deşi este anotimpul cel mai ploios, vara se înregistrează frecvent si perioade de seceta.
Toamna, media lunara a temperaturii aerului se înscrie intre 5,6 51 15,4 °C. Au fost ani in care temperatura medie a lunii octombrie a depăşit 15,0°c, dar si mai mici.
Toamnele sunt mai sărace in precipitaţii ca celelalte anotimpuri.
Impurificarea atmosferei este generata de factorii naturali si de cei antropici. Substanţele poluate cu acţiune nociva sunt numeroase: compuşi ai sulfului, carbonatului si azotului; poluanţi sub forma de particule solide in suspensie si poluanţi radioactivi; pulberi sedimentabile; poluanţi organici.
Poluarea atmosferei se datorează in principal activităţii agenţilor economici, la care ponderea echipamentelor industriale si a tehnologiilor învechite este mare, transporturilor rutiere, precum 51 inexistentei unor stimulente pentru agenţii economici care promovează activitati, sponsorizări sau investiţii in domeniul protecţiei mediului.
2.2.4. RESURSELE DE APA
Apele subterane
Acviferul freatic, format din nisipuri si pietrişuri mărunte, cuprins intre 2-3m. adâncime, cuprinde 3 straturi acvifere separate prin argile nisipoase. Potenţialul acvifer este redus.
Râurile
Principalul curs de apa din Timişoara este Bega. La începutul secolului 19 încep îndiguirile canalului.
Lacurile
Unele lacuri naturale, altele rezultate in urma activităţii antropice. Cele naturale sunt situate fie in vechile meandre, fie in depresiunile de tasare. Sunt si lacuri formate in excavaţii, rezultate din extrgrerea argilei necesara fabricilor de cărămida, precum si bazinele amenajate pentru agrement.
Analiza posibilităţilor economice
Fondurile care stau la baza creării parcului nu au un plafon stabilit, astfel incat nu este nevoie sa ne încadram intr-o limita, desigur se evita cheltuirea fondurilor in mod nejustificat.
Capitolul III Memoriu justificativ.
3.1. Prezentarea si justificarea soluţiei generale de amenajare.
Spaţiul care urmează a fi amenajat este un scuar cu suprafaţa de 6 800 m având forma unui poligon asemănător cu litera Z. Terenul este înconjurat pe doua laturi de străzi (Lorena si Zurich), iar pe celelalte doua de clădiri (un hotel, blocuri, case si fosta vila a familiei Kimmel. Scuarul este delimitat de gard din beton si gard metal.
Destinaţia prioritara a scuarului va fi cea de odihna si recreaţie a populaţiei.
Scuarul va îndeplini funcţia sanitara si cea decorativa.
Funcţia sanitara. Influenta vegetaţiei asupra sanatatii poate fi directa si indirecta. In acest sens arborii aflaţi in grupuri, aliniamente vor reduce valoarea temperaturilor in zilele cu temperaturi mari, oferă protecţie împotriva vântului, participa la curatarea atmosferei si reduce zgomotul.
Funcţia decorativa. Amenajările peisajere imprima unui anumit teritoriu o deosebita valoare decorativa, apreciata prin satisfacţia pe care o realizează omul fata de vegetaţie care datorita componentelor (tulpini, ramuri, lujeri, flori, fructe, seminţe), dau impresia unui lucru bine organizat; unui lucru compus in care partile se subordonează in mod armonios pentru a pune in evidenta măsura inerenta a fiecărei compozitei ceea ce înseamnă frumuseţe.
Ţinând cont de arhitectura vilei care a aparţinut familiei Kimmel, de clădirile din vecinătate, de fluxul de oameni care vor traversa scuarul dar si de cartierul in care este amplasat (un cartier mai mărginaş), am ales ca reamenajarea scuarului sa fie realizata intr-un mod mai modest, abordând stilul mixt.
Prin urmare centrul compoziţiei este tratat in stil geometric cu bazin de apa. Aleile sunt curbe si sinuase. Plantaţiile sunt dispuse diferenţiat: in centrul compoziţiei se va executa o amenajare floristica mai bogata iar vegetaţia este mai scunda si se vor amplasa arbori izolaţi deosebiţi de decorativi (Aesculus carnea, Albizziajulibrissin, Paulovnia tomentosa).
3.2. Principiile de compoziţie folosite la proiectare.
Amenajarea se face ţinând seama de un anumit principal de compoziţie valabil pentru toate stilurile:
- stabilirea proporţiei (principiul proportionalitatii) corespunzătoare
diferitelor parţi fata de ansamblu si a detaliilor fata de elementul dominant al
compoziţiei. Proporţia s-a realizat in plan orizontal, vertical folosind arbori de
diferite mărimi, arbustisi din punct de vedere al volumelor.
- centrului de compoziţie i se subordonează toate celelalte elemente ale
compoziţiei. Axa principala duce la centrul de compoziţie, axele secundare
întretaie axa principala sub anumite unghiuri si unele merg paralel cu aceasta.
- înlăturarea monotoniei cat si evitarea unei mari varietati de forme si
culoare. Tonurile deschise realizate prin plantarea florilor, Thuja occidentalis,
creează impresia unor elemente uşoare apropiindu-1.
- principiul functionalitatii. Acest principiu s-a realizat prin dispunerea
elementelor care corespund cerinţelor, funcţiilor intr-o compoziţie organica.
- principiul compatibilităţii. Pentru a fi compatibile cu locul unde este
amplasat scuarul dar si cu populaţia care va vizita scuarul s-a optat pentru
următoarele funcţii: accese pietonale, relaxare, odihna, jocuri statice, jocurile copiilor si zona de interes decorativ.
- principiul unitatii. Acest principiu presupune o multitudine contopita bazata pe o concepţie dominanta care realizează legătura intre partile componente intr-un întreg si in acest mod se obţine in final unitate in diversitate. Elementele scuarului sunt legate unele de altele, fiecare este subordonat la un altul si toate elementului principal, centrul compoziţiei.
3.3. Circulaţia si funcţionalitatea ei.
Accesul in scuar se face prin doua intrări, una de pe strada Lorena iar cea de-a doua de pe strada Zurich. Intrările sunt semipiatete, având si rol de ieşiri.
Aleile sunt curbe libere (traseul in linii curbe au deschideri variabile §i inflexiuni succesive, curbele si contracurbele sunt racordate prin intermediul unei zone rectilinii), sinuoase, rectilinii (au laturile paralele).
Racordurile aleilor se realizează in funcţie de unghiul acestora, astfel in cazul aleilor aproape perpendiculare (exemplu intrarea din strada Lorena), avem racord cu arcuri de cere cu aceeaşi raza corespunzând unghiului de 90 grade si alei curbe cu unghiuri ascuţite si obtuze.
Intersecţiile sunt simple cu racordul laturilor aleilor
. Sunt alei care se bifurca unde racordurile s-au efectuat astfel meat axele aleilor sa aibă acelaşi punct de origine; alei care se intersectează sub forma de cruce axele fiind continue si pite cu forme adecvate tramei aleilor .
Dispoziţia planului nu se subordonează unei reguli stricte. Schema aleilor împarte terenul in suprafeţe inegale.
Aleile au diferite latimi astfel: aleea principala care uneşte cele doua intrări are o latime de 2,5m; următoarea care străbate centrul compoziţiei este de 2m, aleile secundare care înconjoară scuarul au o latime de 1,5m iar potecile care fac legătura intre aleile principale si secundare de 1m.
Materialul utilizat pentru realizarea (pavarea) aleilor este piatra.
Organigrama scuarului. Organigrama scuarului s-a realizat pentru a pune in evidenta relaţiile funcţionale si vizuale intre diferite elemente si ierarhizarea importantei acestora.
Cerinte, functii Elementul corespondent
- accese pietonale intrări
- relaxare, odihna zone de staţionare pe bănci
- jocuri statice chioşc, mese şah
- jocurile copiilor tenis de masa, leagăne
- zona de interes decorativ centru compoziţional
Ierarhizarea importantei elementelor I - centru compoziţional II - intrări II - zone de staţionare pe bănci
IV- loc de joaca pentru copiii
V- chioşc
3.4. Vegetaţia propusa
Plantele lemnoase alese reprezintă materialul principal de construire a peisajului vegetal.
Talia. Pentru amenajarea scuarului se vor folosi plante lemnoase de diferite talii: arbori de talia I (Acer platanoides, Fraxinus excelsior);
arbori de talia II (Aesculus hippocastanum);
arbori de talia III (Albizzia julibrissin);
arbuşti înalţi (Forsythia intermedia);
arbuşti mijlocii (Chaenomeles japonica);
arbuşti mici si acoperitori de sol (Juniperus horizontalis).
Ritmul de creştere. La alegerea speciilor s-a ţinut cont si de ritmul de creştere a arborilor si arbuştilor, ca urmare s-au ales specii repede crescătoare ca de exemplu Albizzia julibrissin si specii cu o creştere mai înceata.
Asocierea si dispunerea plantelor lemnoase.
Exemplare solitare aparţin speciilor arborescente si arbustive mai intresante din caracterele lor biologice care fac impresie puternica (Aesculus carnea, Albizzia julibrissin, Paulownia tomentosa, Chaenomeles japonica). Arborii sunt amplasaţi pe peluze.
Pe latura scuarului de pe strada Lorena avem un aliniament de arbori simplu - un singur rând, realizat din Tilia tomentosa. De-a lungul aleii principale avem un mic aliniament dublu si simplu din Acer platanoides.
Grupurile reunesc de la 2 - 7 exemplare cu repartiţia spaţiala neregulata. S-au proiectat grupuri omogene - o singura specie (Catalpa bignonoides, Albizzia julibrissin si majoritatea arbuştilor) si grupuri heterogene (grupuri rezultate din asocierea speciilor de Juniperus horizontalis, Juniperus communis si Thuja occidentalis).
In apropierea casei care a aparţinut familiei Kimmel se afla un grup de arbori si arbuşti care creează o forma piramidala dând impresie de stabilitate si exprima tendinţa spre maltare. Grupurile realizate din arbori cu corona sferica, tabulara va inspira solemnitate si va crea o senzaţie de calm, de protejare.
Grupurile sunt bine proporţionate după principiul asimetriei, si datorita percepţiei de echilibru trezeşte senzaţia de satisfacţie. Grupurile compuse din speciile de mărimea intai cum este cazul speciilor existente de Fraxinus excelsior, creează impresia de maretie si intensifica dispoziţia, favorizează optimism.
Gardurile vii sunt in număr de doua, plasate in fata aliniamentului de Tilia tomentosa. Sunt dense realizate din arbuşti foioşi pe doua rânduri 3,5buc/m, o singura specie - Spirea vanhouttei.
Decoratiuni florale, se gasesc sub forma de rabate pe suprafete mai restranse in centrul copmpozitiei. Plantele utilizate sunt perene si anuale. Pe langa pergole se vor planta trandafiri agatatori.
Gazonul va fi realizat din plante rustice rezistente la calcat si care nu sunt pretentioase la expozitie.
Plantele care vor alcatui peluza sunt:
- Festuca - planta perena care are o durata relativ mare de viata, rezistenta
medie la calcat si da un covor vegetal fin.
- Poa - planta perena care da un covor vegetal rezistent la calcare dar cu un
aspect mai grosier.
- Lolium - cu specia perenne — instalare si crestere rapida, rezistenta relativ
buna la calcare, da un covor destul de fin
Caracteristicile speciilor utilizate in amenajare. Specii lemnoase.
I. Arbori rasinosi.
1. Abies alba. Crestere inceata, maltime -50 m, culoare ace verde
Tnchis cu dungi albe de stomate pe dos. Cerinte: sol fertil, umed,
semi-umbra, rezistent la ger, rezistent la nocivitati.
2. Thuja occidentals - tuia. Crestere inceata, inaltime 20 m, culoare
verde. Cerinte: orice sol, semi-umbra, umbra, rezistent la ger,
rezistent la nocivitati.
II. Arbori foiosi.
1. Acer platanoides - paltin de camp, artar. Crestere inceta; inaltime
25 m; culoarea frunzelor vara-verde, toamna-galben roscat. Cerinte:
sol fertil, uscat; semi-umbra, lumina; rezistenta la ger.
2. Aesculus hippocastanum - catan porcesc. Crestere rapida; inaltime
20 m; culoarea funzelor vara-verde mchis, toamna galben brun;
culoarea florilor alb galbui cu pete roz; timpul de mflorire IV - V
Cerinte: sol fertil, uscat, umed; semi-umbra; rezistent la ger; nerezistent la nocivitati.
3. Aesculus carnea - castan rosu. Crestere rapida; inaltime 15 m;
culoarea frunzelor vara-verde, toamna galben brun; culoarea
florilor roz inchis; inflorire V - VI. Cerinte: sol fertil, uscat, umed;
semi-umbra; rezistent la ger.
4. Albizziajulibrissis-
5. Catalpa bignonioides - catalpa. Crestre rapida; inaltime 15 m;
culoarea frunzelor verde deschis; culoarea florilor alb patat cu
galben si brun: inflorire VI - VII. Cerinte: sol fertil, uscat, umed;
lumina; rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
6. Fraxinus excelsior — frasin comun. Crestere rapida; inaltime 30 m;
culoarea funzelor verde inchis-vara, glalben violet-toamna. Creinte:
sol fertil, umed, uscat; lumina; rezistent la ger; nerezistent la
nocivitati.
7. Paulownia tomentosa - paulovnie. Crestere rapida; inaltime 15m;
culoarea frunzelor verde inchis; culoarea florilor violet; inflorire V
- VI. Cerinte: orice sol, umede; lumina; nerezistent la ger.
8. Robinia pseudoacacia - salcam. Crestere rapida; inaltime 25 m;
culoarea frunzelor vara-verde, toamna verde galbui; culoarea
florilor alb; inflorire VI. Creinte: orice sol, uscat; lumina; rezistent
la ger; rezistent la nocivitati.
9. Tilia tomentosa - tei alb. Crestere: inceata; inaltime 30m; culoarea
frunzelor vara-verde argintiu, toamna galben; culoarea florilor
galbui; inflorire VI. Cerinte: sol fertil, uscat; semi-umbra, umbra;
rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
III. Arbusti rasinosi.
1. Juniperus communis - ienupar. Crestere inceata; inaltime 6 m;
culoarea frunzelor verde cu dunga alba. Cerinte: orice sol: semi-
umbra, umbra; rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
2. Juniperus horizontalis.
IV. Arbusti foiosi.
1. Berberis vulgaris - dracila. Crestere inceata; inaltime 2 m; culoarea
frunzelor vara-verde, toamna-purpurie; culoarea florilor galbena;
inflorire V- VII. Creinte; orice sol; lumina, semi-umbra; rezistent la
ger; nerezistent la nocivitati.
2. Chaenomeles japonica - gutui japonez. Crestere inceata; inaltime 2
m; culoarea frunzelor vara-verde inchis, toamna-galben; culoarea
florilor rosu, roz; inflorire IV. Creinte: sol fertil, umed; lumina;
rezistent la ger. Fructe decorative parfumate.
3. Forsythia intermedia — clopotei galbeni. Crestere rapida; inaltime
2,5 m; culoarea frunzelor var-verde, toamna-galben violet; culoarea
florilor galben inchis; inflorire IV. Cerinte: orice sol; lumina,
umbra; rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
4. Loiseleuria procumbens. Specie taratoare; culoarea frunzelor verzi
lucitoare; culoarea florilor roz. Creinte: soluri nisipoase.
5. Mahonia aquifolium - mahonie. Crestere inceata; inaltime 1 m;
culoarea frunzelor verde lucitor-vara, roscat-toamna; culoarea
florilor galben; inflorire IV - V. Cerinte: sol fertil, uscat; lumina si
umbra; rezistenta la ger; rezistent la nocivitati.
6. Sambucus nigra - soc comun. Inaltime 10 m; culoarea frunzelor
verde; culorea florilor alb; inflorire VI - VII. Cerinte: sol fertil,
umed; lumina, umbra; rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
7. culoarea frunzelor verde-vara, roşcat-toamna; culoarea florilor alb;
înflorire V Spiraea vanhouttei - zapejoara. Creştere rapida; inaltime 1,2 m;
- VI. Cerinţe: orice sol; lumina si semi-umbra; rezistent
la ger; rezistent la nocivitati.
8. Syringa vulgaris - liliac. Creştere înceata; inaltime 7 m; culoarea
frunzelor verde; culoarea florilor violet, alb; înflorire IV- V.
Cerinţe: sol fertil, umed; lumina; rezistent la ger; rezistent la
nocivitati.
A
9. Viburnum opulus - calin. Inaltime 4 m; culoarea frunzelor vara-
verde, toamna-purpurii; culoare florilor alb; înflorire V-VI.
Cerinţe: sol umed.
Plante floricole.
1. Ageratum mexicanum - pufulati. Planta anuala; inaltimea intre 15-60 cm;
frunzele cu marginea crenata; culoarea florilor alba sau roz; înflorire din
mai pana in toamna.
2. Begonia semperflorens ~ begonie, gheata. Planta anuala; inaltime intre
15-30 cm; frunze verzi sau rosjatice; flori albe, roz sau roşii; înflorire din
mai pana in octombrie.
3. Celosia cristata - creasta cocosului. Planta anuala; inaltime 40 - 50 cm;
inflorescenţa tip spic, realizând uneori o veritabila imitaţie a unei creste de
cocos..
A
4. Dahlia variabilis - dalie, gherghina. Inaltimea 1-2 m; culoare florilor
galbene in centru in rest un colorit variat.
5. Euphorbia polychroma.
6. Iris germanica - stanjenel. Inaltime 50-100 cm; culoarea florilor violet.
7. Trandafiri agatatori.
Bibliografie:
1. Alexandru Moisuc, Claudia Plesa, Camelia Giuchici.
Gazonul - ştiinţa si arta. Editura AGROPRINT Timişoara 2001
2. Ana F. Iliescu, Gabriela Costea
A
Îndrumător pentru proiectarea in peisagistica. Bucureşti 1998
3. Dagmar Visoiu.
Nota curs de Arhitectura peisagera.
4. Gabriel Szechelzy.
Nota curs de Planificare peisagera.
5. Maria Bala,
Floricultura speciala. Editura TIMPOLIS, Timişoara 2001
6. Monografia Timisorii.
- Festuca - planta perena care are o durata relativ mare de viata, rezistenta
medie la calcat si da un covor vegetal fin.
- Poa - planta perena care da un covor vegetal rezistent la calcare dar cu un
aspect mai grosier.
- Lolium - cu specia perenne — instalare si crestere rapida, rezistenta relativ
buna la calcare, da un covor destul de fin
Caracteristicile speciilor utilizate in amenajare. Specii lemnoase.
I. Arbori rasinosi.
1. Abies alba. Crestere inceata, maltime -50 m, culoare ace verde
Tnchis cu dungi albe de stomate pe dos. Cerinte: sol fertil, umed,
semi-umbra, rezistent la ger, rezistent la nocivitati.
2. Thuja occidentals - tuia. Crestere inceata, inaltime 20 m, culoare
verde. Cerinte: orice sol, semi-umbra, umbra, rezistent la ger,
rezistent la nocivitati.
II. Arbori foiosi.
1. Acer platanoides - paltin de camp, artar. Crestere inceta; inaltime
25 m; culoarea frunzelor vara-verde, toamna-galben roscat. Cerinte:
sol fertil, uscat; semi-umbra, lumina; rezistenta la ger.
2. Aesculus hippocastanum - catan porcesc. Crestere rapida; inaltime
20 m; culoarea funzelor vara-verde mchis, toamna galben brun;
culoarea florilor alb galbui cu pete roz; timpul de mflorire IV - V
Cerinte: sol fertil, uscat, umed; semi-umbra; rezistent la ger; nerezistent la nocivitati.
3. Aesculus carnea - castan rosu. Crestere rapida; inaltime 15 m;
culoarea frunzelor vara-verde, toamna galben brun; culoarea
florilor roz inchis; inflorire V - VI. Cerinte: sol fertil, uscat, umed;
semi-umbra; rezistent la ger.
4. Albizziajulibrissis-
5. Catalpa bignonioides - catalpa. Crestre rapida; inaltime 15 m;
culoarea frunzelor verde deschis; culoarea florilor alb patat cu
galben si brun: inflorire VI - VII. Cerinte: sol fertil, uscat, umed;
lumina; rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
6. Fraxinus excelsior — frasin comun. Crestere rapida; inaltime 30 m;
culoarea funzelor verde inchis-vara, glalben violet-toamna. Creinte:
sol fertil, umed, uscat; lumina; rezistent la ger; nerezistent la
nocivitati.
7. Paulownia tomentosa - paulovnie. Crestere rapida; inaltime 15m;
culoarea frunzelor verde inchis; culoarea florilor violet; inflorire V
- VI. Cerinte: orice sol, umede; lumina; nerezistent la ger.
8. Robinia pseudoacacia - salcam. Crestere rapida; inaltime 25 m;
culoarea frunzelor vara-verde, toamna verde galbui; culoarea
florilor alb; inflorire VI. Creinte: orice sol, uscat; lumina; rezistent
la ger; rezistent la nocivitati.
9. Tilia tomentosa - tei alb. Crestere: inceata; inaltime 30m; culoarea
frunzelor vara-verde argintiu, toamna galben; culoarea florilor
galbui; inflorire VI. Cerinte: sol fertil, uscat; semi-umbra, umbra;
rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
III. Arbusti rasinosi.
1. Juniperus communis - ienupar. Crestere inceata; inaltime 6 m;
culoarea frunzelor verde cu dunga alba. Cerinte: orice sol: semi-
umbra, umbra; rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
2. Juniperus horizontalis.
IV. Arbusti foiosi.
1. Berberis vulgaris - dracila. Crestere inceata; inaltime 2 m; culoarea
frunzelor vara-verde, toamna-purpurie; culoarea florilor galbena;
inflorire V- VII. Creinte; orice sol; lumina, semi-umbra; rezistent la
ger; nerezistent la nocivitati.
2. Chaenomeles japonica - gutui japonez. Crestere inceata; inaltime 2
m; culoarea frunzelor vara-verde inchis, toamna-galben; culoarea
florilor rosu, roz; inflorire IV. Creinte: sol fertil, umed; lumina;
rezistent la ger. Fructe decorative parfumate.
3. Forsythia intermedia — clopotei galbeni. Crestere rapida; inaltime
2,5 m; culoarea frunzelor var-verde, toamna-galben violet; culoarea
florilor galben inchis; inflorire IV. Cerinte: orice sol; lumina,
umbra; rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
4. Loiseleuria procumbens. Specie taratoare; culoarea frunzelor verzi
lucitoare; culoarea florilor roz. Creinte: soluri nisipoase.
5. Mahonia aquifolium - mahonie. Crestere inceata; inaltime 1 m;
culoarea frunzelor verde lucitor-vara, roscat-toamna; culoarea
florilor galben; inflorire IV - V. Cerinte: sol fertil, uscat; lumina si
umbra; rezistenta la ger; rezistent la nocivitati.
6. Sambucus nigra - soc comun. Inaltime 10 m; culoarea frunzelor
verde; culorea florilor alb; inflorire VI - VII. Cerinte: sol fertil,
umed; lumina, umbra; rezistent la ger; rezistent la nocivitati.
7. culoarea frunzelor verde-vara, roşcat-toamna; culoarea florilor alb;
înflorire V Spiraea vanhouttei - zapejoara. Creştere rapida; inaltime 1,2 m;
- VI. Cerinţe: orice sol; lumina si semi-umbra; rezistent
la ger; rezistent la nocivitati.
8. Syringa vulgaris - liliac. Creştere înceata; inaltime 7 m; culoarea
frunzelor verde; culoarea florilor violet, alb; înflorire IV- V.
Cerinţe: sol fertil, umed; lumina; rezistent la ger; rezistent la
nocivitati.
A
9. Viburnum opulus - calin. Inaltime 4 m; culoarea frunzelor vara-
verde, toamna-purpurii; culoare florilor alb; înflorire V-VI.
Cerinţe: sol umed.
Plante floricole.
1. Ageratum mexicanum - pufulati. Planta anuala; inaltimea intre 15-60 cm;
frunzele cu marginea crenata; culoarea florilor alba sau roz; înflorire din
mai pana in toamna.
2. Begonia semperflorens ~ begonie, gheata. Planta anuala; inaltime intre
15-30 cm; frunze verzi sau rosjatice; flori albe, roz sau roşii; înflorire din
mai pana in octombrie.
3. Celosia cristata - creasta cocosului. Planta anuala; inaltime 40 - 50 cm;
inflorescenţa tip spic, realizând uneori o veritabila imitaţie a unei creste de
cocos..
A
4. Dahlia variabilis - dalie, gherghina. Inaltimea 1-2 m; culoare florilor
galbene in centru in rest un colorit variat.
5. Euphorbia polychroma.
6. Iris germanica - stanjenel. Inaltime 50-100 cm; culoarea florilor violet.
7. Trandafiri agatatori.
Bibliografie:
1. Alexandru Moisuc, Claudia Plesa, Camelia Giuchici.
Gazonul - ştiinţa si arta. Editura AGROPRINT Timişoara 2001
2. Ana F. Iliescu, Gabriela Costea
A
Îndrumător pentru proiectarea in peisagistica. Bucureşti 1998
3. Dagmar Visoiu.
Nota curs de Arhitectura peisagera.
4. Gabriel Szechelzy.
Nota curs de Planificare peisagera.
5. Maria Bala,
Floricultura speciala. Editura TIMPOLIS, Timişoara 2001
6. Monografia Timisorii.
