Amenajarea unui teren in panta

    Proiectantul poate exploata un profil de teren similar printr-o adaptare sau modificare a pantei pentru a mentine sau a urmari perspectiva, asigurand si o protectie sporita.
    Daca panta creste si descreste sunt indicate taluzurile si treptele, putandu-se executa si o terasa. Daca inclinarea pantei e prea abrupta pentru trafic, accesul se face de-a lungul curbelor de nivel.
    Amenajarea in panta poseda o calitate peisajistica dinamica. Introducem forme indraznete, planuri unghiulare, diagonale, materiale solide (piatra, beton, otel), texturi naturale, aspre, miscarea trebuie sugerata prin linii retorice prin succesiuni gradate de forma, culori puternice (sangeriu, galben,portocaliu).

 

          Caracterul impresionant al unei pante rezulta din schimbarea vizibila a inclinarii. Schimbarile naturale de inclinare pot fi accentuate prin folosirea de terase suspendate, de platforme care domina privelistea, balcoane terasate. Un sit in panta ofera un interes deosebit pentru priveliste .

     Terenule in panta ridica probleme de scurgere a apelor, apa din panza freatica si cea care se scurge la suprafata trebuie interceptate, deviate sau lasate sa treaca liber pe sub sau prin constructie.
     O panta evidentiaza multe calitati atragatoare ale apei, jocul apei in caderi, jeturi, prelungirea unor rauri mici reprezinta posibilitati evidente de compozitie a planului.

Magnolia

   Genul Magnolia cuprinde aproximativ 80 de specii.

                                                       
                                                             Magnolia acuminata 

                                                            Magnolia liliiflora vr. nigra

                                                                
                                                                 Magnolia kobus

Ingrijire
Ingrijirea magnoliei este realtiv simpla. Odata ce pomul a prins radacini in locul in care a fost plantat, nu mai are nevoie decat de ingrijiri minime daca au adapost lateral. Magnoliei nu ii place sa fie transplantata si nici deranjata, de aceea este bine sa lasati o zona de cel mult 6 metri in jurul ei (in cazul speciilor care ating dimensiuni foarte mari). Exemplarele izolate, neprotejate pot suferi din cauza gerurilor din perioada de iarna, in tinerete are nevoie de protectie.
Cumpararea magnoliei
Arbustii care se gasesc de vanzare in magazine sunt de obicei in varsta de 2 ani sau chiar mai mult, cu radacinile infasurate in pamant cu talas si apoi in folie de plastic. Daca arbustul e mai batran, atunci pe ramuri se pot observa muguri, semn ca magnolia va inflori chiar in acelasi an. Daca radacinile sunt "invelite" in pamant, atunci ele se vor prinde mult mai repede si nu se vor usca. Nu cumparati arbusti ai caror radacini sunt libere.

Plantare
Toate speciile de Magnolie cresc pe soluri fertile, revene, cu umiditate suficienta, iar multe specii cresc bine in conditii de masiv, mai ales cele cu frunze mari si cele care infloresc devreme.
Cel mai bun moment de plantarea a magnoliei este primavara devreme, inainte ca primele frunze sa apara. Locul ales trebuie sa fie destul de mare, un cerc cu diametrul de 3,6 m.
Magnolia se dezvolta cel mai bine in plin soare, dar infloreste fara nici o problema si daca se afla la umbra partiala data de copacii din jur; totusi, magnoliile care sunt plantate in umbra au ramificatii putine si firave si flori putine.
Dupa ce ati ales locul potrivit, sapati o groapa in care sa asezati arbustul. Aceasta trebuie sa fie destul de mare incat ghemul de radacini sa stea lejer. In ceea ce priveste adancimea, este recomandabil (acelasi lucru se aplica oricarui pom) sa nu "ingropati" arbustul, ci sa il asezati la o adancime egala cu cea care este indicata pe tulpina, adica cea la care a fost plantat in sera. Magnolia este un arbust cu radacini care isi aduna substantele hranitoare din stratul de pamant de la suprafata, asa ca plantarea prea adanca nu o va face o planta prea fericita.
De asemenea, o substanţă fertilizatoare echilibrată va da magnoliei un început bun.
Dupa ce asezati copacul, inlaturati sarma sau folia de plastic din jurul radacinilor. Umpleti groapa cu turba, balegar descompus sau ingrasamant de frunze. Tasati bine acest amestec de pamant in jurul radacinii si formati un sant in jurul tulpinii, in care sa turnati apa. Arbustii nou plantati trebuie legati de un bat, care se va inlatura dupa 1 an. Dupa plantare udati bine. De asemenea, o substanta fertilizatoare echilibrata va da magnoliei un incaput bun. Nu uitati ca irigarea corespunzatoare in primul sezon de dezvoltarea este foarte importanta.
Evitati sa deranjati radacinile magnoliei atunci cand sapati sau ingrijiti plantele din jurul ei, pentru ca acest lucru poate stopa procesul de crestere al arbustului si uneori poate fi fatal.

Acoperirea cu paie
Dupa plantarea magnoliei, acoperiti pamantul de sub ramuri cu talas, bucati maruntite de scoarta de copac, frunze uscate si/sau ace de pin. Stratul trebuie sa fie cam de 8 cm si trebuie inlocuit periodic.
Acest strat protector ajuta la mentinerea umiditatii la suprafata pamantului, zona in care radacinile magnoliei sunt active. De asemenea, nu lasa sa creasca buruieni si, pe masura ce se descompune, elibereaza in sol substante nutritive.
Aveti grija daca udati zona dun jurul magnoliei cu furtunul sau folositi alte unelte de gradinarit, pentru ca puteti rani radacinile.
Udarea
In general, apa provenita de la ploi este suficienta pentru arbustii care au si stratul protector de care am vorbit mai sus. In zonele mai uscate, unde ploua rar, radacinile trebuie udate saptamanal, dar cu mare grija, ca sa nu le innecati, in cazul in care pamantul nu este usor drenabil.

Taierea arbustului
Nu este o operatie necesara, desi se poate realiza pentru a reduce dimensiunea coroanei. In urma taierilor se inlatura lemnul pe care apar florile, astfel ca acel sezon va fi oarecum compromis. Cel mai bun moment pentru taierea magnoliei este la sfarsitul primaverii, dupa ce a inflorit, pentru ca ranile provocate la taiere sa aiba timp sa se vindece in perioada de vegetatie.

Inmultire
Recoltarea semintelor de Magnolie se face in septembrie si se seamana primavara, se pastreaza descoamate si se stratifica intr-un amestec de nisip si turba in parti egale.
Magnoliile din samanta infloresc dupa 12-15 ani
Marcotajul este o metoda des folosita, se utilizeaza metoda prin arcuire (in august -septembrie).
Formele ornamentale se inmultesc prin altoire in sera iarna,sau vara pe portaltoi in ghivece.
La butasire se utilizeaza hormonii de inradacinare si face in sera, in perioada de vegetatie.

Boli si daunatori
Magnolia sufera rareori de pe urma atacului insectelor sau bolilor. Exista, totusi, un mic numar de boli care apar la magnolie si care vor fi enumerate mai jos.
Cancerul european - nu este fatal pentru magnolie, dar desfigureaza arbustul. Lemnul atins  se taie si se arde.
Ofilirea - inghetul poate duce la ofilirea partilor de la varf a ramurilor. Cresterile care au loc la sfarsitul sezonului sunt mai ales sensibile. Ramurile uscate se taie pana la lemnul sanatos.
Uscarea trunchiului - ciuperca care cauzeaza aceasta boala patrunde in trunchiul magnoliei prin diferitele rani de pe suprafata acestuia (de exemplu, taieturi, parti lovite, etc.). Daca arbustii atacati au mai multe tulpini, taiati-le pe cele bolnave si lasati-le pe cele tinere si sanatoase sa le ia locul. Oricum, partile putrezite din trunchi trebuie inlaturate. Taietura trebuie indreptata in afara, pentru ca apa de ploaie sa se poata scurge.
Boala alba - apare uneori pe frunzele magnoliei, dar numai la unele varietati. Frunzele infectate par pudrate, acoperite de un strat fin de praf, albicios, asemanator bumbacului.
Puricii frunzelor - insectele adulte sunt de culoare maroniu-inchis, de 8 mm lungime. De obicei traiesc in colonii, pe ramurile tinere, in apropierea solului. Ouale eclozeaza i august - septembrie, iar puii sunt de culoare maro-deschis. Ierneaza in scoarta magnoliei. Puricii sug seva din frunze, lasand in urma lor un lichid lipicios; la scurt timp pe frunze apare un mucegai gri sau negricios care cuprinde intreaga frunza.
Gandacii japonezi - magnolia grandiflora si alte specii care infloresc vara atrag in general acesti gandaci. Adultii au culori stralucitoare, verde-metalic si aripi de culoarea cuprului. Au in jur de 1,3 cm lungime, ataca magnolia in iunie - iulie si se hranesc cu petale si stamine. Marginile petalelor devin franjurate, iar florile capata o culoare maronie si se curbeaza.

Idei pentru o gradina mai colorata

                                   fantani arteziene cu lumini

                                          un perete decorativ

                                          acest zid ofera intimitate si in acelasi timp stabileste accente

                                                ghivece pentru plante in diferite forme si culori

                                        mobilier modern pentru gradina

                  obiecte decorative din ceremica

 

                               

                          amenajare in stil feng shui                          

   

  pergola din lemn masiv in contrast cu mobilier modern, colorat 

Atenuarea poluării fonice de către plantaţiile din spaţiile verzi

               Masele dese de frunziş înterceptează energia fonică a surselor de zgomot, în măsura în care plantaţiile sunt compacte şi dacă se întind pe suprafeţe destul de mari, late.
Cercetarile au arătat că o perdea cu lăţimea de 200-250m poate absorbi zgomotele de pe autostradă reducându-le cu 35-45 decibeli.
              Un şir de arbori, plantaţiile cu puţine exemplare pe suprafaţă, dintre blocuri şi scuaruri reduc zgomotele doar 4-5 decibeli.
               Un relief variat şi alte obstacole duce la rezultate remarcabile pentru reducerea zgomotelor.
Asocierile de acest gen vor fi folosite pentru a proteja localităţile, casele din apropierea căilor de circulaţie importante.

     Protejarea solului
     Plantaţiile masive de arbori şi arbuşti preiau prin sistemul radicular, prin absorţie o parte din poluanţi şi dinamizează excesul unor elemente contribuind la echilibrarea şi fertilitatea solului.Îndepărtarea frunzelor căzute este o practică antiecologică.Pe lângă materia organică vegetaţia imbunătăţeşte porozitatea solului, prin urmare creşte capacitatea de filtrare şi sedimentare.
     Dacă terenul este în pantă, vegetaţia fixează solurile prin eroziunea şi alunecările de teren, folosind specii cu sistem de radăcini profunde şi bine ramificate, specii care drajonează.

Crearea unei atmosfere psihorelaxante

           Vegetaţia, armonia formelor şi culorilor, mirosuri placute, foşnetul frunzelor, graţia, efectul câmpului bioenergetic al plantelor, acţionează asupra starii psihice pozitive a omului.

            Forma columnara are influenţă dinamaică, stimulează elanul, dezvoltă fantezia.Grupurile de arbori columnari inspira sentimente solemne, de măreţie.

            Forma conică stimulează, dinamizează şi activează psihicul. Emoţiile sunt dinamizate dacă ramurile principale sunt îndreptate in sus, ramurile in poziţie orizontală sau pendentă poate acţiona înhibitor.

            Forma sferică constituie un element conservator, menţine o stare psihică normală.

            Forma umbrelată constituie un factor calmant, creând senzaţia de protecţie.

            Forma pendentă şi contur neregulat, imprimă pasivitate, tristeţe, renunţare, constituind un factor cald inhibitor al peisajului.

            Alcătuirea diferită a grupurilor de arbori poate influenţa divers starea psihică.

            Un masiv dintr-o singură specie, de marimea I, de aceeaşi vârstă, inspiră sentimentul de măreţie, de stimulare.

            Grupuri de arbori şi arbuşti cu frunze bogate, contururi pline, bine delimitate creeză impresia de claritate, hotărâre.

             Speciile cu frunziş sărac, cu contur vag, imprecis,creează confuzie.

             Coroanele cu contur variat, plantele cu mai multe tulpini pot avea influenţă dinamizatoare, de nelinişte, de agitaţie.

              Gradul de luminiozitate, nuanţe de culori influenţează starea de psihic. 

              O poiană sau un parter cu flori expus luminii exprimă o stare dinamică de stimulare, o porţiune umbrită este un mediu tipic conservator.

Magnolia

Luisenpark Mannheim

palatul rezidenţial Ludwigsburg,

Blühenden Barock Ludwigsburg

Holiday Park

Dilsberg

             Dozarea de lumină în spaţiile de odihnă trebuie să fie moderată, la cei cu depresie trebuie mai multă lumină.

             Tonalităţile pastelate, luminoase provoacă bună dispoziţie, tentele mai închise deprimă, determinând factori înhibitori ai proceselor psihice.

             Culoarea verde este culoarea cea mai odihnitoare, creează impresia de calm, odihnă, linişte, siguranţă, contribuind la un echilibru psihic.

Render with Artlantis: Artlantis 5.0.2.2 update for Windows users

Render with Artlantis: Artlantis 5.0.2.2 update for Windows users: Abvent has announced an Artlantis 5.0.2.2 update for Windows: Corrects OpenGL changes: freezing preview on Windows platform and slowne...

Amenajari Gradini si Spatii Verzi: CUM SA PLANTEZI TRANDAFIRII TAIATI PE CARE II PRIM...

Amenajari Gradini si Spatii Verzi: CUM SA PLANTEZI TRANDAFIRII TAIATI PE CARE II PRIM...: Nimic mai simplu - Taiati o parte din codita, o curatati de frunze, o infigeti intr-un cartof si plantati cartoful in pamant, lasand codi...

                 Trasarea pe teren a rondurilor, parterelor

       Pentru trasarea pe teren a rondurilor simple se folosesc echerul, sfoara,ţăruşii, ruleta şi compasul de lemn cu braţe de 1,25-1,50m.

       Forme de ronduri mai des intâlnite sunt: cercul, elipsa, ovalul şi figurile compuse înscrise în aceste forme.

       Cercul se trasează pe teren cu ajutorul unei sfori de lungime egală cu raza cercului, al cărei capăt se fixează în centru.

        Pentru a trasa porţiunile interioare ale rondurilor şi platbandelor prevăzute cu plantări în mozaic, este necesar să se execute un plan la scara 1:100 şi un plan de execuţie, în care să fie indicate liniile ajutătoare, legăturile, iar în unele cazuri o sectiune verticală a rondului. Pentru platbande şi borduri este suficient să se traseze o linie de bază faţă de care se duc perpendicularele care se opresc la principalele puncte sau linii ale desenului.

         Când trasarea rondurilor necesită un număr prea mare de linii ajutătoare sau trebuie să se traseze pe teren figuri complicate, este mai bine de ex: o emblemă, este mai simplu să se deseneze contururile figurii pe o hârtie împărţită în pătrate egale. Hârtia se suprapune pe teren, apoi se străpunge cu lamele metalice toate liniile de contur care delimitează diferitele plante de mozaic.

          Trasarea se mai poate face astfel. Se desenează în mărime naturală părţile separate ale desenului cu creta pe un placaj de culoare neagră, apoi se confecţionează un şablon de sârmă după cuiele bătute de-a lungul liniilor principale de contur. Pentru a asigura soliditatea şablonului la transport, acesta se fixează cu sârmă sau cu sfoară pe o ramă de lemn. Şablonul scos din ramă se fixează pe pămînt cu ajutorul unor cârlige, apoi se desenează pe pămant liniile de contur şi se face plantarea.

         

                Idei pentru amenajari de gradini gasiti pe acest link
http://www.pinterest.com/mcmurray1/patio-pool-landscaping-ideas/

Bolile plantelor

        

          
      Bolile plantelor sunt grupate in două mari categorii.

1.- Boli infecţioase sau parazitare care sunt provocate de un agent fitopatogen. După natura acestui agent, bolile pot fi:  -viroidoze, produse de viroizi;

                    -viroze, cauzate de virusuri;

             Întâlnim mozaicul alb al gladiolelor, mozaicul castraveţilor, mozaicul frunzelor de lalea, dungarea albastră a lalelelor etc. 

                    -microplasmoze, produse de microplasme; Înverzirea plantelor

              -bacterioze, provocate de bacterii; La lalea intâlnim cancerul bacterian, mucegaiul cenuşiu, fuzarioza lalelelor; La Trandafir -cancerul coletului.

Pentru combaterea bacteriozei folosim: Champion, Alcupral, Funguran, Dithane M45, Bavistin, Rovral.

                    -micoze, determinate de ciuperci patogeni cum ar fi: pătarea brună a florilor, pătarea şi uscarea frunzelor, făinarea, rugina alba, putregaiul, etc. Aceste micoze se tratează cu: Dithane M 45, Captadin, Folpan, Systhane 0,1%, Rubigan, Benlate, Derosal, Metoben, Topsin NF 44, Topsin M 70. Produse biologice pentru putregaiuri: Trichodex 25 WD.

2.-Boli neinfecţioase, neparazitare sau fiziologice în care tulburările sunt produse de factori interni sau externi.

Principalele modificări structurale sau anatomomorfologice produse de agenţi patogeni plantelor sunt urmatoarele:

Mozaicul. -este un caz particular de pătare foliară caracterizat prin alternanţă de pete de culoare verde mai închis cu verde mai deschis, verde gălbui sau galbenă. Apar frecvent in cazul virozelor. Acesta poate fi combatut cu: Dithane M45, Polyram DF, Combi, Captadin.

Cloroze sau ingălbeniri ale unor organe care în mod obişnuit sunt verzi. Acestea pot avea etilogii diferite; în cazul clorozei parazitare petele de decolorare sunt progresive.

Necrozele reprezintă porţiuni de ţesut necrozat de dimensiuni variabile, ca urmare a atacului agenţilor patogeni sau datorită acţiunii unor factori fizici sau chimici.

Antracnozele sunt necroze adâncite, cufundate in substrat, delimitate sau nu de chenar. În dreptul petalelor se formeaza fructificaţiile ciupercilor.

Ciuruirile este o fază avansată de pătare foliară urmată de necroză şi apoi desprinderea ţesutului mortificat.

Putrezirile  reprezintă dezorganizări profunde ale ţesuturilor care se transforma intr-o masa moale, în cazul putrezirii umede sau într-o masa tare în cazul putrezirii uscate.

Pentru combaterea putregaiului putem folosi : Dithane M45, Polyram, Systane C, Rovral, Ronilan, Sumilex.

La putregaiul cenuşiu combaterea se face cu: Rovral, Ronilan, Sumilex.

În cazul putregaiului  galben al bulbilor de zambilă tratamentul se face prin scufundarea bulbilor in soluţie de fungicide: Polyram, Bavistin, Dithane, Topsin, Metoben.

Mumificaţiile   constituie un caz particular de putregai frecvent întâlnite la fructele pomilor fructiferi şi care evolueaza de la un putregai umed la unul uscat, caracterizat prin zbârcirea, uscarea şi screlozarea fructelor.

Ofilirea (veştejirea). Se manifesta prin pierderea turgescenţei unor organe sau plantei intregi. Ofilirea pot avea cauze parazitare sau fiziologice, cum ar fi lipsa apei din sol, călduri excesive, ofilirile patologice sunt ireversibile.

Deformarile de organe sunt simptome care se caracterizează printr-o alterare a formei şi se manifestă prin răsuciri, încreţiri, băşicări, asimetrie.

Nanismul se manifestă prin reducerea în dimensiuni a tuturor organismelor plantei. Este un caz particular de atrofiere care cuprinde plante intreagă.

Hipertrofii se caracterizează printr-o creştere în dimensiuni a unui organ sau ţesut, ca urmare a înmulţirii celulelor uneori putand să apară organe noi.

Distrugeri de organe. Simptomul apare în cazul dezvoltarii agentului patogen în organele atacate, iar distrugerile pot fi totale sau partiale.

Înlocuiri de organe.Simptomul se manifestă prin înlocuirea unui organ al plantei cu un organ al agentului patogen (sclerot).

Eflorescenţa sau gazonul reprezintă un puf fin de culoare albă, cenuşie sau violacee, format din fructificaţiile asexuate ale ciupercii, în dreptul petelor de pe organele atacate, la bolile care poartă denumirea de mane.

Făinarea este simptomul specific bolilor cu acelaşi nume, cauzate de ciuperci ectoparazite care se dezvoltă pe organele aeriene ale plantelor printr-o pâslă albă-cenuşie, apoi pulverulentă cu sau făra puncte brune- negricioase.

                            Făinarea trandafirului se tratează cu Metoben, Topsin, Karatane, Saprol, Systane, Mirage.

                           Pentru combaterea făinarii la liliac folosim: Schavit, Bavistin, Benlate, Karathane.

                           La făinarea hortensiei aplicam cu: Topsin, Metoben, Bavistin, Tilct, Mirage.

                           Făinarea frunzei de Begonia tratam cu : Afugan, Karathane,Nimrod.

Pustule, sori sunt aglomerari de spori la bolile numite rugini. Se cercetează la acest simptom; forma pustulelor, culoarea, dispunerea, dacă pustulele sunt sau nu acoperite de epiderma, modul de rupere al epidermei, dacă sunt izolate sau confluiente, aspectul suprafeţei.

                            Pentru combaterea ruginii folosim: Polyram combi, Polyram DF, Bumber, Tilt.

                            La rugina Trandafirului putem folosi : Saprol, Systane, Mirage, Schavit, Polyram.

                             Rugina zambilelor se trataează cu Plantvax, Topsan 100.

Nivelarea terenului

    a. Calculul mişcărilor de pământ

    In parcuri sau grădini se execută două categorii de lucrări de terasamente (mişcări de pământ):

-mişcări de pământ importante care au ca scop modificarea reliefului solului (debleur si rambleuri)

-terasamente numite „de grădină", care cuprind lucrări uşoare, la suprafaţa solului (săpături care se fac cu cazmaua la suprafaţa solului, nivelarea terenului,etc.

Paralel cu aceste lucrări se execută şi săpăturile necesare pentru instalaţiile subterane.                                                             

Pentru a se calcula costul mişcărilor de pământ la amenajarea spaţiilor plantate, trebuie să se afle cantitatea pământului care trebuie mişcat. Calculul aproximativ între două profile vecine se face cu formula:

j = F1+F2 / 2 x D

unde:

j - este volumul de pământ dintre două profile învecinate;

F1 - suprafaţa profilului 1;

F2 - suprafaţa profilului 2;

D - distanţa dintre cele două profile.

Această formulă este valabilă atât pentru săpături, cât şi pentru umpluturi. Suprafeţele în formă de triunghi, dreptunghi sau trapez ale profilelor rezultate din linii vechi şi noi ale acestora, se calculează cu formulele geometrice respective.

b. Calculul transportului

Al doilea element care intră în calculul mişcărilor de pământ este transportul.

Transportul pământului săpat se poate face:

-cu lopata, aruncând pământul până la aproximativ 4m distanţă;

-cu roaba, până la 30....40m distanţă;

-cu camionul, distănţe nelîmitate.

Pământul îngheţat cere un surplus de volum de muncă.

c. Executarea debleului.

1 .Debleu prin surpare.

Atacarea malului se face la baza sa, pe o adâncime de 0,40....0,50m; după aceea se fac în mal două tăieturi verticale la o distanţă de 2m, pentru a separa astfel un bloc de pământ. ajutorul unui baros se bat,in partea superioara  a malului  pene                           

lungi de oţel sau ţăruşi groşi prevăzuţi cu inele metalice la capătul lor de sus, până când blocul de pământ se desprinde şi cade.  Înălţimea  malului nu trebuie să depăşească în nici un caz 2m. Când înălţîîneă este mai mare, săpătura se execută în trepte.

O asemenea metodă nu se poate utiliza decât sub o supraveghere strictă, pentru a evita accidentele şi numai în terenuri bine legate. In caz de necesitate, malul trebuie suţinut.

2. Debleu prin şanţuri paralele.

In parcuri şi grădini este nevoie uneori, să se sape porţiuni mai înalte, iar după executarea debleului, să rămănână un strat de pământ. în acest scop se sapă pământul vegetal de deasupra şi se depozitează în grămezi. Pentru uşurarea lucrărilor şi exprimarea cheltuielilor mari  se utilizează metoda şanţurilor paralele. Dacă pe teren există un covor de iarbă, el trebuie păstrat pentru a fi utilizat ulterior. Pentru aceasta, mai întâi se coseşte iarba, apoi se taie pământ în brazde lungi de 30-40 cm, late de 20-25 cm si groase de 4-8 cm.Aceste brazde sunt asezate in stiva intr-un loc umbrit udându-se zilnic. Mai târziu brazdele sunt aşezate pe locul nivelat şi astfel, într-un termen" scurt, se obţine acoperirea cu iarbă a locului respectiv.

   

d. Depozitarea pământului

La executarea debleurilor trebuie să se evite depozitarea pământului în grămezi provizorii, manipularea dublă fiind costisitoare. Pământul trebuie aşezat direct la locul definitiv. Numai când nu se poate proceda astfel, pământul vegetal se poate depozita.

Totodată se execută şanţurile pentru montarea conductelor de apă, a drenurilor, a cab|urilor electrice, apoî lucrările de săpare pentru fundaţiile clădirilor, pavilioanelor, drumurilor, terenurilor sportive, jocurilor de apa, statuilor şi a altor amenajări. Executarea lucrărilor de mişcare a pământului se face în acelaşi timp, pentru ca

pământul scos din săpături să poată fi utilizat pentru umpluturi.

e.  Săpături pentru instalaţiile subterane.

La aşezarea conductelor subterane de apă, canal, electricitate, trebuie să se asigure posibilitatea reparaţiilor, fără a se produce daune plantaţiilor. Aceasta se poate realiza dacă se amplasează conductele la o distanţă de~cel puţin 2-3 m de arbori şi arbuşti.                                                                                                      

  

Este recomandat să se amplaseze conductele subterane, sub suprafeţele de gazon,deoarece, după executarea săpăturilor în vederea reparaţiilor,gazonul poate fi refăcut mai uşor decat drumurile.

Hidranţii trebuie repartizaţi la intervale de 40-80 m, în raport cu presiunea apei şi cu lungimea jetului de apă, iar conductele de apă pentru udat, trebuie amplasate la o adâncime de 40 cm, dându-le o înclinaţie obligatorie, care să asigure posibilitatea apei la venirea iernii.

f. Pregătirea şi ameliorarea solului în scopul plantării.

După terminarea lucrărilor de mişcare a pământului, legate de executarea drumurilor, a clădirilor, a instalaţiilor subterane, se procedează la pregătirea solului în vederea plantării. Trebuie să se ţină seama de faptul că arborii se dezvoltă normal într-un strat de pământ vegetal de cel puţin 70 cm; arbuştii au nevoie de un strat vegetal de 40 cm, iar pentru obţinerea unui gazon corespunzător este necesar un strat vegetal de cc

a. 20cm.                              

Ameliorarea solului se execută prin mai multe mijloace, în funcţie de starea de degradare a solului, de elementele care sunt în exces sau care lipsesc. Altfel, terenurile mlăştinoase vor fi desecate cu ajutorul drenurilor, cele care sunt uşor inundabile, vor fi îndiguite, iar cele situate în regiuni secetoase, vor fi irigate, săraturile vor fi ameliorate.                                                          

De asemenea se vor fertiliza cu îngrăşăminte organice: gunoi de grajd, compost, precum şi cu cele minerale. După ce are loc întroducerea îngrăşămintelor şi o bună afânare a terenului, procesul de pregatire a solului poate fi considerat terminat.

                                   

INSECTICIDE

                    CARBETOX 37 (melation 37%) combate:

Geometridae Geometride 2,0-3,0 litri /ha

Tortrix viridana (Molia verde a stejarului) 3,0 litri /ha

Operaphtera brumata (Cotarul verde al pomilor) 3,0 litri/ha

Lymantria dispar (Omida paroasa a stejarului) 3,0 litri/ ha

Molocosoma neustria (Inelarul) 3,0 litri/ ha

                    Actellic 50EC (pirimifos metil 500g/l) combate:

Trialeurodes vaporariorum (Musculita alba de sera) 0,1 litri/ ha

                    ONEFON 90 (trichlorphon 90%) combate:

Macrosiphum rosae (Paduche verde la trandafir) 0,1% /ha

                     PALLAS 50 EC  (melatonin  50%) combate:

Hyphantria cunea (Omida paroasa a dudului) 2,0 litri/ha

Lymantria dispar (Omida paroasa a stejarului)2,0 litri/ha

                     PYRINEX 20EC combate: 

 Melasoma populi (Gândacul rosu de frunza al plopului) 3,0/ha in 200 litri apa

 Phyllobius argentatus 3,0/ha in 200 litri apa

 Cryptorrhynchus lapathi 3,0/ha in 200 litri apa

 Earias clorana 3,0/ha in 200 litri apa

 Aphrophora alni (Gargarita mugurilor de salcie) 3,0/ha in 200 litri apa

 

Proiecte realizate in archiCAD 3D. Model 3

Proiecte realizate in 3D. Model 2

Proiecte realizate in 3D. Model 1

Model 1





Model

BOLILE ŞI DĂUNĂTORII GAZONULUI

Aspectul covorului vegetal este influenţat nu doar de factorii abiotici (clima, sol, verigi inologice) ci şi cei de natură biotică (patogeni, entomofauna).

Gazonul ornamental, tuns scurt, fără buruieni sau pete inestetice cauzate de boli, este inima grădinii.

Un program complet de întreţinere include tunsul şi fertilizarea gazonului, monitorizarea patogenilor şi dăunătorilor şi utilizarea adecvată a pesticidelor.

Bolile şi dăunătorii se pot regăsi pe suprafeţele înierbate atunci când verigile tehnologice sunt incorect dirijate.

Bolile gazonului pot fi definite ca deviaţii ale structurii normale si proceselor fiziologice din plantă, cauzate de acţiunea directă a patogenilor. Ele prezintă importanţă din două motive: în primul rând valoarea estetică a gazonului poate fi depreciată din cauza atacului patogenilor., în al doilea rând bolile pot afecta calitatea covorului vegetal atunci când este utilizat pentru golf, caz în care suprafaţa înierbată şi mingea interacţionează strâns.

Factorii care cauzează dezvoltarea bolilor sunt complecşi, iar efectele devastatoare asupra calităţii estetice sau structurale a gazonului nu sunt de neglijat. Se impun si masuri de prevenire si combatere adecvată deoarece in urma atacului unui agent patogen sau daunator se ajunge la vatamari, leziuni si în cazuri extreme la distrugerea gazonului. Datorita caracterului peren al plantelor, parazitismul se poate instala foarte devreme, ori chiar de la seminţe, si ca o regula generală se observă o creştere a atacului în decursul lor în special la patogenii de sol. Evoluţia unei boli mai este facilitată şi de densitatea mare a plantelor, fapt ce antreneaza o ventilare deficitară si umiditate ridicată în partea inferioară ale covorului vegetal (R GOSS si col., 1996).

Intensitatea unei boli se deduce dupa culoarea şi aspectul general al peluzei şi dupa procentul de suprafaţă acoperită cu pete, pustule sau plăgi.

La constituirea gazonului se va ţine cont de comportarea speciilor faţă de atacul agenţilor patogeni, calităţile unor specii pot compensa deficienţele altora.Trebuie sa se ţina cont ca alături de specii sensibile la boli să se regăsească în compensare specii tolerante sau rezistente pentru a incetinii răspândirea bolii. Cauzele pentru care apar boli la gazon sunt cele legate de mediul ambiant dar şi de acţiunile mecanice la care este supus gazornul. Aceste acţiuni sunt legate de frecvenţa traficului, densitatea plantelor, calitatea luminii, vântul, temperatura, apa, poluanţii chimici, carenţele minerale, structura şi umiditatea solului.

Plantele fertilizate echilibrate si ferite de exces climatic au o mai buna rezistenţă. Lipsa potasiului şi a fosforului accentuează riscul îmbolnăvirii.

Atacuri semnificative se pot produce în sezonul estival când se reunesc următoarele condiţii: irigare insuficientă, substrat nisipos sau turbos, aport excesiv de azot; tăieri scurte dar puţin frecvente.. In cazul gazonului, ca boli sunt cunoscute virozele produse de virusuri, bacteriozele produse de bacterii şi micozele, induse de ciuperci.

Virusurile fitopatogene sunt sisteme acelulare, alcatuite dintr-un acid nucleic care pot oduce boli la plante numite viroze (Gh. POPESCU, 1993). Ele sunt transmise de insecte, sarieni, nematozi seva si mai rar prin polen sau seminţe. Simptomele virotice se prezintă sub diferite forme in funcţie de planta atacată, iar daca se asociaza cu alte virusuri cauzează sodificari complexe de mozaic, cloroze, striuri, benzi clorotice, necroze, ingalbeniri sau pigmentări.

Bacteriile fitopatogene sunt microorganisme unicelulare de forma bacilară ce maltratează plantele prin răni sau deschideri naturale sau sunt inoculate de vectori.

SCHMIDT DOROTHEA (1995) semnalează ca transmiterea bacteriilor se face prin apa de ploaie sau de irigare, resturi vegetale contaminate, seminţe, lama aparatului de taiere etc

Simptomele provocate de bacterii sunt putregaiurile, petele necrotice cloroze, ofiliri, metaplazii sau tumori.

Ciupercile fitopatogene sunt plante inferioare lipsite de clorofilă care cauzează boli la plante cunoscute sub numele de micoze (Gh. POPESCU, 1993) Ele pot afecta atat organele aeriene cât şi cele subterane ale plantelor .Cele mai frecvente simptome micotice sunt: pătările, putregaiurile, tumorile, ingalbenirile, ofilirile şi deformarile de organe;

Ciupercile favorizate in dezvoltarea lor in special de atmosfera umedă, insa unele dintre ele işi continuă evoluţia şi pe timp secetos (speciile care produc fainari).

GAIL SCHUMANN (1998) arata faptul că transmiterea ciupercilor in vegetaţie este dată de spori a caror morfologie este variată, in functie de specie; diseminarea lor se lizeaza prin apa, vânt, insecte, seminţe, tehnici culturale (coasa).

BEATE SCHAFER (1985) apreciază că dintre verigile tehnologice impactul cel mai mare asupra evoluţiei unei boli il are taierea plantelor. Lama aparatului de tăiere vehiculează scleroţi si miceliile ciupercilor in special atunci cand iarba este umeda si patogenii în fază de inmulţire.

Dăunătorii gazonului

Organismele animale dăunatoare gazonului se pot regasi pe suprafeţele înierbate fie cocomitent cu bolile, independent de acestea sau ca rezultat al acţiunii lor. Nematodele în majoritatea cazurilor se dezvoltă în strânsă legătură cu sistemul radicular al gramineelor. Acţiunea lor poate fi confundată cu cea cauzată de agenţii patogeni sau ca o consecinţă a factorilor edafici defavorabili. Daunele pe care le produc se concretizează în îngălbcniri ale plantelor, brunificări la marginea limbului foliar, micşorări ale taliei plantelor

Sistemul radicular prezintă chişti care asigură multiplicarea nematodelor şi supravieţuirea timp de mai mulţi ani.

Distribuţia, frecvenţa si intensitatea de atac a dăunatorilor gazonului depind de larimea populaţiei, condiţiile geografice, climatice şi de practicile culturale folosite la întreţinerea gazonului. O strategie eficientă de prevenire şi combatere a daunătorilor depinde de alegerea interacţiunii dintre toţi aceşti factori. Ca metode de luptă împotriva acestora se recomandă o analiză valabilă a solului întrucât tratamentele pot fi adesea costisitoare. Deoarece dezvoltarea are loc în vetre se pot face şi aplicări de substanţe chimice matocide după scarificare sub formă granulată.

Combaterea buruienilor

Una dintre cele mai importante operaţiuni este combaterea buruienilor.Datorită seminţelor de buruieni instalarea este peste tot ,acestea pot apărea orcând afectând aspectul gazonului Există două categorii de buruieni, dicotiledonate şi monocotiledonate. Acestea pot fi combătute mecanic şi chimic.
Combaterea mecanică este de două feluri: plivit şi cosit. Plivitul constă în îndepărtarea manuală a fiecărei buruieni. Se poate realiza prin smulgere. Cositul (respectiv tunderea) ajută în foarte mare măsură la combaterea buruienilor întrucât acestea nu sunt lăsate nici să formeze seminţe, nici să depună substanţe de rezervă, ca atare se epuizează şi dispar. Cosirile repetate şi plivitul elimină din primul an Settaria care odată cu instalarea unui gazon nu mai găseşte condiţii de încolţir şi graminneele perene care se înmulţesc şi prin seminţe şi prin organe subterane (cum este cazul lui Sorghum halepense).
Cu cat instalarea gazonului s-a facut mai rapid, cu atât există şanse mai puţine pentru instalarea speciilor nedorite.
Dicotiledonatele se combat foarte uşor prin erbicidare.A. MOISUC si col. (2001) recomandă ca in cazul in care in al doilea an după semanat mai apar specii dicotiledonate erbicidarea să se efectueze în prima jumatate a lunii aprilie.

Aerarea si scarificarea

Aerarea si scarificarea sunt practici culturale importante chiar daca nu se executa cu frecvenţă ca tunsul, irigarea sau fertilizarea.

PEACOCK (1998) aprecia ca traficul intens cauzează in timp fenomenul de aerare a solului care afecteaza intr-o prima faza primii 6-7 cm de sol, iar daca nu se intervine pentru inlăturarea acestui fenomen, compactarea poate ajunge pana la 20 de cm. J. TURGEON (1991) afirmă ca fenomenul de compactare a solului nu este cauzat doar de trecerile pietonale sau cele ale utilajelor de intreţinere, ci si de textura foarte fina şi tasarea naturală apărută după irigare si ploaie. Ea are ca efect reducerea circulaţiei apei si aerului

Scarificarea presupune executarea de incizii, pe o adancime de 10 cm, dar fară a întoarce porţiuni din sol, in scopul unei mai bune penetrari a apei si a ingrăşămintelor.

P. SCHRIMPF (1999) recomandă acest procedeu pentru a revitaliza gazonul amplasat pe terenuri compacte şi grele intrucât radacinile plantelor au nevoie de oxigen pentru a putea avea un covor vegetal reuşit.

E. MARROTTE (2002) apreciază că epoca şi frecvenţa de executare depind de starea gazonului. Trebuie aleasa o perioada in care vegetaţia este activa dar nu se va efectua dacă timpul este foarte calduros deoarece apare riscul uscării gazonului si a instalării buruienilor.

Scarificatoarele au o adancime activă de lucru de 10-20 cm, iar distanţa dintre ele active este de 15 cm, şi trebuie precizat că ele nu reduc starea de compactare. Aerarea si scarificarea au rolul de a menţine gazonul in stare bună.

LUCRARI DE INTRETINERE A GAZONULU

Pentru un gazon frumos, verde tot timpul anului este necesar să se facă o serie de lucrări. Unele se fac imediat după semănat, altele se fac anual, iar altele se repetă de mai multe ori pe an.
Imediat după semănat, se face o tăvălugire care stă la baza unei răsăriri uniforme. Durata de la semănat la răsărit este diferită funcţie de specie şi temperatură.
Lucrarile specifice întreţinerii gazonului sunt; tuns (taiere sau cosire), irigare, fertilizare, aerare, scarificare, combaterea buruienilor, bolilor şi daunatorilor (E. ERVIN, B. FRESENBURG, J. DUNN, 2000).

1.Tunsul gazonului
Tunsul gazonului este una dintre cele mai importante si frecvente operatiuni de intreţinere, de executarea sa corespunzatoare fund direct influentate si celelalte veri (W. POUND, J. STREET, 1993)
T. BICKFORD (1996), apreciaza ca tunsul gazonului se face in general din anumite motive, cel mai important fiind acela ca prin taiere se imbunatateste aspectul estetic covorului vegetal iar cel de-al doilea este acela de a asigura spatii adecvate de recreere şi pentru sport.
Taierea plantelor la inaltimea si cu frecventa adecvata este o componenta majoră a schemei tehnologice de intreţinere care favorizeaza creşterea si dezvoltarea planteler implicit genereaza un gazon atractiv, de calitate (B. SPANGENBERG, 1999).
Totalitatea frunzelor alcatuiesc coronamentul gazonului si dupa cum afirma LORI HESLER si G. YUEN (1995), inalţimea de taiere modifica structura acestuia. Cu înăltimea coronamentului este mai mare, cu atat circulatia aerului de la suprafata solului e mai ingreunată. O densitate mare a coronamentului (numarul total de frunze dintr-un anui spaţiu) limiteaza circulaţia aerului şi favorizeaza apariţia microclimatului specific bolilor.
A. TENAILLON, (1997) recomandă ca dupa ce plantele au atins 10 cm in inaltime efectueze prima taiere numita si taiere de uniformizare. Aceasta operatiune trebuie facută pentru a se impiedica instalarea şi dezvoltarea buruienilor. In funcţie de tipul maşinii de tuns inalţimea de taiere se reglează in asa fel incat sa ravaseasca plantele. Resturile care provin in urma taierii se vor indeparta de pe teren.
C. PEACOCK (1998) a remarcat faptul ca înalţimea de taiere difera atat intre specii şi varietal cat si tipul de utilizare a gazonului. Pentru a preveni efectele nedorite ca urmare a unei taieri neadecvate se va indeparta mai mult de 40% din suprafafa foliara a plantelor.
B. MUGAAS (1998) remarca faptul ca in primavara, creşterea este mai rapidă iar inaltimea de taiere poate fi mai mica, fara a scalpa insa gazonul. Din perioadele extrem de călduroase din vara este recomandat a se taia mai înalt deoarece gazonul tuns scurt suportă cu dificultate lipsa apei. In toamnă taierea trebuie facută la înălţime care sa permită refacerea plantelor si acumularea de substanţe glucidice de rezervă păna la apariţia temperaturile scazute şi a zapezii.
Se va evită taierea gazonului imediat dupa irigare, ploaie sau dimineaţa pe rouă ,materialul vegetal umezit se aglomereaza la organele active ale aparatului de tuns şi împiedică taierea uniformă a plantelor. Nu se recomandă nici taierea in perioada de insolatie pentru a evita uscarea rapidă a plantelor proaspat taiate.
Direcţia de taiere este bine să se schimbe periodic; pentru terenurile de fotbal , aceasta este o practica frecventa pentru imbunătăţirea aspectului estetic.


2.Irigarea gazonului

Gazonul, ca orice organism viu are nevoie de apa. Aceasta asigura dizolvarea elementelor nutritive din sol si vehicularea lor in plante, are rol.de reglator termic, prin anularea transpiraţiei, (H.E. REILEY, CARROL SHRY jr., 1983). E. ERVIN şi col. (2001) apreciaza că irigarea gazonului urmareşte asigurarea unui supliment de apa, in condiţii de stres hidric. Este o operaţie indispensabilă pentru buna reuşită a unui gazon.
Practic noi trebuie să asigurăm apa tot timpul sezonului astfel încât gazonul să nu sufere din lipsa apei, dar nici ca aceasta să fie în cantitate prea mare. Problemele care se pun în privinţa irigării sunt legate de frecvenţa irigării, norma de irigare, calitatea apei şi sistemul de irigare şi asigurarea unei irigări cât mai uniforme. Frecvenţa irigării depinde de condiţiile de climă. Aportul de apă 1a fiecare irigare trebuie să fie suficient pentru a asigura o umectare la o adancime optimă pentru ca sistemul radicular sa se dezvolte normal.
Un exces de apă duce la o aerare necorespunzătoare a solului, creează condiţii improprii speciilor semănate şi determină apariţia bolilor nedorite devenind inestetic (Cyperaceae, Juncaceae).
De aceea, nu se poate stabilii o anume frecvenţă a irigării sau o cantitate de irigare, practic aceasta depinde de sol, temperatură, precipitaţiile înălţimea de tundere şi frecvenţa de tundere.

3.Fertilizarea

Este una din cele mai importante operaţii pentru întreţinerea unui gazon. Fertilizarea de bază nu ajunge. Ţinând cont de calitatea desimea plantelor, nevoia de un gazon cu un aspect frumos şi sanătos, fertilizarea devine necesară. Mai trebuie să adăugăm faptul parte din substanţele nutritive sunt scoase de pe teren odată cu tunsul, ceea ce face ca, cu fiecare cosit, parte din elementele nutritive să fie eliminate din circuit.
Fertilizarea are ca atare drept scop susţinerea nevoilor în elemente nutritive ale ierburilor gazonului.
Cum gazonul este alcătuit din amestecuri, fiecare specie poate avea o reacţie diferită la dozele folosite. O anumită doză poate avantaja o specie ceea ce duce în final la eliminarea speciei defavorizate din covorul vegetal Aceasta impune o şi mai mare atenţie la fertilizare. Ca atare pentru fertilizarea corespunzătoare a unui gazon sunt necesare cunoştinţe in domeniul acesta.
Ierburile de gazon fiind graminee, nevoia lor de elemente nutritive este identică cu a tuturor gramineelor în cultură intensivă. Deci plantele au nevoie de azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf şi microelemente.
Azotul este „elementul motor al gazonului" (Ayer 1972). Prezenţa azotului în cantitate suficientă face ca să fie stimulată creşterea, plantele să fie sănătoase şi viguroase iar culoarea, verde „sănătos". In lipsa azotului frunzele îngălbenesc, la început cele mai bătrâne şi apoi şi cele tinere, este stânjenită lăstărirea şi creşterea rădăcinilor. Iar excesul de azot, respectiv o "intoxicare cu azot" are drept consecinţă reducerea vigorii plantelor, a rezistenţei la stres (boli, secetă, ger) şi o modificare a culorii în sensul închiderii la culoare a frunzelor.
Fosforul, prezent în ţesuturile tinere şi seminţe este necesar plantei în primele stadii de dezvoltare, prezenţa lui favorizând dezvoltarea rădăcinilor. Lipsa fosforului produce o tendinţă de răsucire a frunzelor şi o închidere a culorii lor inclusiv formarea de pigmenţi în ţesuturile foliare.
Potasiul are rol în asimilaţia clorofiliană favorizând sinteza, migrarea şi acumularea glucidelor în frunze. Potasiul măreşte rezistenţa plantelor la boli, ger, secetă şi toleranţa la trafic. Lipsa potasiului se evidenţiază printr-o slabă densitate a covorului vegetal.
Calciul este indispensabil pentru creştere. Lipsa lui determină rcducerea creşterii rădăcinilor şi apariţia de pete necrotice pe frunze.
Magneziul intră în componenţa clorofilei şi favorizează migrarea fosforului. Carenţa lui determină o diminuare a culoii verzi a frunzelor. Carenţa magneziului poate apărea în cazul unui exces de potasiu şi invers.
Sulful este element component al câtorva proteine. Prezenţa lui ridică rezistenţa la ger diminuează atacul unor boli.
Microelementele (Fe, Zn, Co, Mn, B, Mo) au un rol important în metabolism. Carenţele primare sunt rare în sol. Dar carenţa poate apărea în cazul unor condiţii defavorabile absorbţiei lor.
În aplicarea îngrăşămintelor două sunt elementele esenţiale şi anume tipul de gazon şi menţinerea echilibrului dintre speciile componente. Astfel o fertilizare prea mare cu azot duce la eliminarea din mestec a speciei Festuca rubra. în astfel de cazuri creşte proporţia gramineelor mai rapace, mai agresive.
Pentru ca un gazon să fie frumos el trebuie să pornească în vegetaţie primăvara devreme. Acest lucru se poate realiza dacă rădăcinile sunt viguroase. Cum rădăcinile cresc toamna, pentru a se asigura această reştere se recomandă aplicarea îngrăşămintelor toamna cu o lună înainte de istalarea iernii (Gaffney, 1998).
Cert este că pentru a porni repede în vegetaţie primăvara, rădăcinile trebuie să aibă la dispoziţie elementele nutritive. De aceea, orice gazon trebuie fertilizat cu azot primăvara cât mai devreme.
Fosforul şi potasiul se recomandă a se aplica toamna, prin împrăştiere uniformă pe covor.
Dar nu este suficientă o singură fertilizare cu azot primăvara, ţinând cont de tunsorile dese, de irigare, fertilizările trebuie făcute de mai mite ori pe an şi anume se recomandă ca tot la 6-7 săptămâm să se realizeze o fertilizare cu azot.
Huli (1994) recomandă, ţinând cont de destinaţia gazonului, să se facă următoarele fertilizări:
- pentru terenul de golf de 4-5 ori pe an;
- pentru peluze ornamentale de 3 ori pe an,
- pentru spaţii verzi publice de 2 ori pe an.

Aplicarea îngrăşămintelor se face manual sau mecanic. Pe suprafeţe mici, gazonul ornamental de lângă casă, se poate face prin împrăştierea cu mâna. Pe suprafeţe mai mari se folosesc diferite utilaje.

Semănatul şi sămanţa gazonului

După pregatirea terenului, un element important îl constituie semanatul.
Gazonul poate fi semanat tot anul cu exceptia perioadelor foarte secetoase sau cu temperaturi negative. Dupa J.B. BEARD (1973) si D. BROCHARD (1980) semanatul trebuie sa se faca in condiţiile climatului atlantic şi mediteranean, primavara, toamna, cand umiditatea şi temperatura sunt optime cresterii ierbii. De aceeaşi parere esle L. TENAILLON (1997) care apreciaza că perioade favorabile inceputul primaverii (mart aprilie) şi sfarşitul verii (septembrie), cand condiţiile de pluviometrie şi insorire pot face peluza sa rasara intr-o saptamana.
Semanate la sfarşitul lunii august sau in septembrie, diferitele amestecuri de seminţe au toate şansele de a germina in bune condiţii şi de a furniza o peluză de calitate, suficient dezvoltată pentru a putea infrunta rigorile iernii (B. BOURGOIN, 1991).
J. TUREGON (1991) recomandă semănatul primavara deoarece rasarirea gazonului se poate incheia inainte de apariţia zilelor caniculare insa dezavantajul semanatului in aceasta perioadă este dat de agresivitatea buruienilor, intra in competiţie cu tinere plante si risca sa compromita o instalare buna a gazonului.
E. ERVIN si col. (2000) sunt de parere ca o peluză semanată în toamna are sanşa de a se instala mai bine datorita faptului ca: solul este inca suficient de cald, majorit; buruienilor sunt mai pujin agresive, nopţile sunt mai reci si umiditatea caracteristica duce la o germinare rapidă si continuă. Singurul dezavantaj este insă acela că instalarea timpurie a ingheţurilor risca să afecteze tinerele plantule, insuficient inrădăcinate pentru a rezista la ger.
Dacă peluza care se seamănă are arbori sau arbuşti se evita semănatul din toamnă pentru că frunzele căzute împiedică o răsărire uniformă a plantelor.
Pentru stabilizarea rapidă şi uniformă a gazonului se poate practica mulcirea. Aceasta constă în împrăştierea unui produs fixator al solului, uiform pe întreaga suprafaţă semănată.
Procedeul îşi găseşte aplicabilitate în zonele expuse eroziunii prin pământ sau apă, în zonele cu soluri mediocre, lipsite de substrat fertil, pe taluzuri sau pe pistele de schi.
Compoziţia chimică a mulciului asigură şi un aport de substanţe organice, acesta putând fi format din fân, paie, fibre de celuloză, emulsie de atex sau alte produse sintetice variabile ca şi compoziţie, funcţie de :caracterul gazonului.
Oricare ar fi compoziţia chimică, mulciul trebuie să asigure un substrat lejer care să permită circulaţia nestingherită aerului, apei, necesare tinerelor plante, care de asemenea trebuie să poată itrăbate cu uşurinţă mulciul.
Un alt sistem de a provoca o instalare rapidă a unui gazon este metoda răspândirii stolonilor.
Această metodă, utilizată în special pentru taluzuri, constă în împrăştierea de stoloni pe un sol în prealabil bine umectat. Pentru încorporarea stolonilor se execută o discuire uşoară urmată de un tăvălugit într-o astfel de situaţie este nevoie de 20-40 m3 de stoloni la hectar.
Pentru suprafeţe mici semanatul se poate executa manual, prin împrăştiere, cu condiţia de a delimita suprafaţa în benzi de 4-5 m atat longitudinal căt şi traversal, după care este recomandat să se efectueze o greblare şi apoi tăvălugire.
Pentru suprafeţe mari semanatul se executa mecanic cu semanatori prevazute cu limitatoare de adancime pentru ca să nu se incorpora seminţele la o adancime mai mare de 2 cm, operaţia trebuie urmată de tăvălugire.
O metodă rapidă care are o practică tot mai mare dar care este costisitoare este metoda placării. Aceasta constă din aplicarea unor plăci de gazon pe un sol pregătit anterior. Plăcile (sau „brazdele" nume sub care sunt cunoscute la noi) constau din plante cu suportul de cultură.
Procedeul mai poartă şi denumirea de gazonare rapidă întrucât permite instalarea unui gazon bine închegat cu compoziţia dorită în decurs de câteva ore, instalarea depinzând de utilajele disponibile si de forţa de muncă.
Pentru aceasta există firme specializate care se ocupă de producerea acestui gazon pe substraturi foarte diferite. Aceasta face ca şi calitatea gazonului să fie diferită.
Pe lângă sistemul clasic în care se produc plăci de până la 0,25 mp există şi metoda numită „covor" care are ca substrat fibre foarte diferite, cele mai utilizate fiind cele din in, care au lungimi de 20 m şi lăţimi variabile (0,5-1 m). Sunt folosite şi o serie de fibre artificiale biodegradabile.
Aceste covoare sunt rulate cu utilaje speciale şi derulate de asemenea.

Foarte important este ca seminţele să posede calităţile corespunzătoare privind puritatea şi germinaţia.

Specia Germinaţia minima (%) Puritatea minima (%)
Agrostis communis 75 90
Cynpdon dactylon 75 90
Festuca arundinacea 80 95
Festuca ovina 75 85
Festuca rubra 75 90
Poa pratensis 80 97
Lolium perenne 80 97

Se poate remarca faptul ca in ceea ce priveste puritatea valorile acestui indice trebuie să fie ridicate intrucat impurificarea accidentale cu seminţele altor specii va compromite aspectul estetic la apariţia gazonului si inducerea concurenţei pentru spaţiu.
Alegerea speciilor de iarba de gazon este de fapt premisa reuşitei pentru peluză. Dupa GRY LAURE (1993) norma de samanţă oscileaza intre 25-gr./m2, pentru un amestec care nu depaseste 35% raigras peren), iar după A. TENAILLON 1997) cantitatea recomandata ar fi de 40 gr./m2. Pentru terenurile de golf amenajate cu soiuri ale speciei Agrostis stolonifera, norma recomandata este de. 2 - 4 gr./m datorita numarului mare de seminte dintr-un gram.
Un semanat prea rar intarzie durata de rasarire a peluzei si poate favoriza instalarea speciilor de buruieni. Un semănat prea des prezinta numeroase inconveniente: speciile cu germinare rapida vor acoperi repede terenul impiedicand dezvoltarea speciilor cu germinaţie înceata, iar peluza nu va mai avea compoziţia prevazută initial.
MELANIE BRIAND, JOANNE TAYLOR ( 1995) consideră că, o densitate mare de plantule determină menţinerea unei umidităţi mari de suprafaţă, propice dezvoltarii bolilor.