Aerarea si scarificarea

Aerarea si scarificarea sunt practici culturale importante chiar daca nu se executa cu frecvenţă ca tunsul, irigarea sau fertilizarea.

PEACOCK (1998) aprecia ca traficul intens cauzează in timp fenomenul de aerare a solului care afecteaza intr-o prima faza primii 6-7 cm de sol, iar daca nu se intervine pentru inlăturarea acestui fenomen, compactarea poate ajunge pana la 20 de cm. J. TURGEON (1991) afirmă ca fenomenul de compactare a solului nu este cauzat doar de trecerile pietonale sau cele ale utilajelor de intreţinere, ci si de textura foarte fina şi tasarea naturală apărută după irigare si ploaie. Ea are ca efect reducerea circulaţiei apei si aerului

Scarificarea presupune executarea de incizii, pe o adancime de 10 cm, dar fară a întoarce porţiuni din sol, in scopul unei mai bune penetrari a apei si a ingrăşămintelor.

P. SCHRIMPF (1999) recomandă acest procedeu pentru a revitaliza gazonul amplasat pe terenuri compacte şi grele intrucât radacinile plantelor au nevoie de oxigen pentru a putea avea un covor vegetal reuşit.

E. MARROTTE (2002) apreciază că epoca şi frecvenţa de executare depind de starea gazonului. Trebuie aleasa o perioada in care vegetaţia este activa dar nu se va efectua dacă timpul este foarte calduros deoarece apare riscul uscării gazonului si a instalării buruienilor.

Scarificatoarele au o adancime activă de lucru de 10-20 cm, iar distanţa dintre ele active este de 15 cm, şi trebuie precizat că ele nu reduc starea de compactare. Aerarea si scarificarea au rolul de a menţine gazonul in stare bună.