BOLILE ŞI DĂUNĂTORII GAZONULUI

Aspectul covorului vegetal este influenţat nu doar de factorii abiotici (clima, sol, verigi inologice) ci şi cei de natură biotică (patogeni, entomofauna).

Gazonul ornamental, tuns scurt, fără buruieni sau pete inestetice cauzate de boli, este inima grădinii.

Un program complet de întreţinere include tunsul şi fertilizarea gazonului, monitorizarea patogenilor şi dăunătorilor şi utilizarea adecvată a pesticidelor.

Bolile şi dăunătorii se pot regăsi pe suprafeţele înierbate atunci când verigile tehnologice sunt incorect dirijate.

Bolile gazonului pot fi definite ca deviaţii ale structurii normale si proceselor fiziologice din plantă, cauzate de acţiunea directă a patogenilor. Ele prezintă importanţă din două motive: în primul rând valoarea estetică a gazonului poate fi depreciată din cauza atacului patogenilor., în al doilea rând bolile pot afecta calitatea covorului vegetal atunci când este utilizat pentru golf, caz în care suprafaţa înierbată şi mingea interacţionează strâns.

Factorii care cauzează dezvoltarea bolilor sunt complecşi, iar efectele devastatoare asupra calităţii estetice sau structurale a gazonului nu sunt de neglijat. Se impun si masuri de prevenire si combatere adecvată deoarece in urma atacului unui agent patogen sau daunator se ajunge la vatamari, leziuni si în cazuri extreme la distrugerea gazonului. Datorita caracterului peren al plantelor, parazitismul se poate instala foarte devreme, ori chiar de la seminţe, si ca o regula generală se observă o creştere a atacului în decursul lor în special la patogenii de sol. Evoluţia unei boli mai este facilitată şi de densitatea mare a plantelor, fapt ce antreneaza o ventilare deficitară si umiditate ridicată în partea inferioară ale covorului vegetal (R GOSS si col., 1996).

Intensitatea unei boli se deduce dupa culoarea şi aspectul general al peluzei şi dupa procentul de suprafaţă acoperită cu pete, pustule sau plăgi.

La constituirea gazonului se va ţine cont de comportarea speciilor faţă de atacul agenţilor patogeni, calităţile unor specii pot compensa deficienţele altora.Trebuie sa se ţina cont ca alături de specii sensibile la boli să se regăsească în compensare specii tolerante sau rezistente pentru a incetinii răspândirea bolii. Cauzele pentru care apar boli la gazon sunt cele legate de mediul ambiant dar şi de acţiunile mecanice la care este supus gazornul. Aceste acţiuni sunt legate de frecvenţa traficului, densitatea plantelor, calitatea luminii, vântul, temperatura, apa, poluanţii chimici, carenţele minerale, structura şi umiditatea solului.

Plantele fertilizate echilibrate si ferite de exces climatic au o mai buna rezistenţă. Lipsa potasiului şi a fosforului accentuează riscul îmbolnăvirii.

Atacuri semnificative se pot produce în sezonul estival când se reunesc următoarele condiţii: irigare insuficientă, substrat nisipos sau turbos, aport excesiv de azot; tăieri scurte dar puţin frecvente.. In cazul gazonului, ca boli sunt cunoscute virozele produse de virusuri, bacteriozele produse de bacterii şi micozele, induse de ciuperci.

Virusurile fitopatogene sunt sisteme acelulare, alcatuite dintr-un acid nucleic care pot oduce boli la plante numite viroze (Gh. POPESCU, 1993). Ele sunt transmise de insecte, sarieni, nematozi seva si mai rar prin polen sau seminţe. Simptomele virotice se prezintă sub diferite forme in funcţie de planta atacată, iar daca se asociaza cu alte virusuri cauzează sodificari complexe de mozaic, cloroze, striuri, benzi clorotice, necroze, ingalbeniri sau pigmentări.

Bacteriile fitopatogene sunt microorganisme unicelulare de forma bacilară ce maltratează plantele prin răni sau deschideri naturale sau sunt inoculate de vectori.

SCHMIDT DOROTHEA (1995) semnalează ca transmiterea bacteriilor se face prin apa de ploaie sau de irigare, resturi vegetale contaminate, seminţe, lama aparatului de taiere etc

Simptomele provocate de bacterii sunt putregaiurile, petele necrotice cloroze, ofiliri, metaplazii sau tumori.

Ciupercile fitopatogene sunt plante inferioare lipsite de clorofilă care cauzează boli la plante cunoscute sub numele de micoze (Gh. POPESCU, 1993) Ele pot afecta atat organele aeriene cât şi cele subterane ale plantelor .Cele mai frecvente simptome micotice sunt: pătările, putregaiurile, tumorile, ingalbenirile, ofilirile şi deformarile de organe;

Ciupercile favorizate in dezvoltarea lor in special de atmosfera umedă, insa unele dintre ele işi continuă evoluţia şi pe timp secetos (speciile care produc fainari).

GAIL SCHUMANN (1998) arata faptul că transmiterea ciupercilor in vegetaţie este dată de spori a caror morfologie este variată, in functie de specie; diseminarea lor se lizeaza prin apa, vânt, insecte, seminţe, tehnici culturale (coasa).

BEATE SCHAFER (1985) apreciază că dintre verigile tehnologice impactul cel mai mare asupra evoluţiei unei boli il are taierea plantelor. Lama aparatului de tăiere vehiculează scleroţi si miceliile ciupercilor in special atunci cand iarba este umeda si patogenii în fază de inmulţire.

Dăunătorii gazonului

Organismele animale dăunatoare gazonului se pot regasi pe suprafeţele înierbate fie cocomitent cu bolile, independent de acestea sau ca rezultat al acţiunii lor. Nematodele în majoritatea cazurilor se dezvoltă în strânsă legătură cu sistemul radicular al gramineelor. Acţiunea lor poate fi confundată cu cea cauzată de agenţii patogeni sau ca o consecinţă a factorilor edafici defavorabili. Daunele pe care le produc se concretizează în îngălbcniri ale plantelor, brunificări la marginea limbului foliar, micşorări ale taliei plantelor

Sistemul radicular prezintă chişti care asigură multiplicarea nematodelor şi supravieţuirea timp de mai mulţi ani.

Distribuţia, frecvenţa si intensitatea de atac a dăunatorilor gazonului depind de larimea populaţiei, condiţiile geografice, climatice şi de practicile culturale folosite la întreţinerea gazonului. O strategie eficientă de prevenire şi combatere a daunătorilor depinde de alegerea interacţiunii dintre toţi aceşti factori. Ca metode de luptă împotriva acestora se recomandă o analiză valabilă a solului întrucât tratamentele pot fi adesea costisitoare. Deoarece dezvoltarea are loc în vetre se pot face şi aplicări de substanţe chimice matocide după scarificare sub formă granulată.